Bogdan Chirieac: Camelia Bogdan, absolvită de orice vină de ÎCCJ
Curtea Supremă a admis contestația judecătoarei Camelia Bogdan împotriva decizie CSM de excludere din magistratură. Camelia Bogdan a fost sancționată prin trimiterea sa, pe o perioadă de șase luni, la Curtea de Apel Târgu Mureș. După cele șase luni, judecătoarea revine la Curtea de Apel București. Analistul politic Bogdan Chirieac ridică o problemă-cheie cu privire la revizuirea dosarului ”Telepatia”.
Analistul politic Bogdan Chirieac a afirmat, joi seară, la Antena 3, în emisiunea ”100 de minute” cu Alessandra Stoicescu, că ”Înalta Curte- și am două argumente în ceea ce spune acum- onorabila Înaltă Curte a absolvit-o de orice vină pe doamna judecător Camelia Bogdan. Eu nu văd o sancțiune în trimiterea timp de șase luni la Târgu Mureș. Apoi se întoarce în onorabila Curte de Apel a Bucureștiului. Procesul pe care l-a judecat și a dat sentință doamna judecător Bogdan nu a suferit nicio modificare. În orice țară a lumii, când afli că unul dintre judecători este în incompatibilitate- e o problemă acolo, chiar dacă dânsa n-a fost sancționată și bine au făcut că n-au mai sancționat-o practic deloc pe dânsa- dar tot este o problemă: în acest moment, când e ceva acolo, chiar dacă nu e o sancțiune pentru doamna, vine cineva și spune `dom`ne, acest dosar trebuie rejudecat`. (...) Cineva ar trebui să facă ce trebuie să facă și să spună că `procesul acela nu e cazul să fie rejudecat în cazul ăsta?`”.
Concret, analistul politic a precizat că dosarul ”Telepatia” ar trebui revizuit, în contextul în care judecătoare în dosar a fost Camelia Bogdan.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News