Bodu, despre Becali: Gestul lui Gică Popescu nu i-a trezit demnitatea
Sebastian Bodu l-a criticat pe Gigi Becali, pe pagina de socializare. Europarlamentarul a scris că Becali s-a crezut deasupra legii, a jignit și amenințat instituțiile statului și acum cere clemența lor. "Nici nu mă așteptam ca gestul lui Gică Popescu să trezească în Gigi Becali vreo urmă de demnitate", scrie Bodu.
Europarlamentarul a mai scris că "Desigur că, după ce va ieși din pușcărie, Gigi Becali va face exact la fel ca înainte. Brusc va deveni, din nou, deștept și arogant și la fel de brusc va reveni de la actualul discurs de milog, de slugă, la discursul de atoputernic cu care ne-a obișnuit.
Dacă nu i s-ar fi interzis drepturile electorale cu siguranță că ar fi candidat din nou pe undeva iar cineva ar fi avut nevoie de votanții lui care, ne place sau nu ne place, există".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News