Data publicării:

Bode: Vom convoca Congresul Extraordinar al PNL pe 10 aprilie. Președintele interimar, ales duminică

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Guvern
Foto: Guvern

Lucian Bode anunță că Consiliul Național PNL va vota organizarea unui congres extraordinar în 10 aprilie.

Prim-vicepreşedintele PNL, Lucian Bode, a declarat, sâmbătă, că un congres extraordinar al partidului va fi organizat în 10 aprilie, decizia urmând a fi luată duminică, la Consiliul Naţional PNL, în contextul demisiei preşedintelui liberal Florin Câţu.

„Mâine avem Consiliu Naţional extraordinar, ocazie cu care vom convoca Congresul Extraordinar al PNL pentru data de 10 aprilie. (...) Astăzi, când vorbim, sunt 44 de filiale care îşi doresc acelaşi lucru, convocarea Consiliului Naţional, lucru care s-a şi întâmplat, pentru duminică, 3 aprilie, cu un singur punct pe ordinea de zi: organizarea Congresului pentru data de 10 aprilie. Împreună cu o majoritate covârşitoare, de 44 de filiale din 49, vom merge, sunt convins, în aceeaşi direcţie", a precizat Bode.

Președintele interimar va fi ales mâine

Acesta a adăugat că Biroul Politic Naţional (BPN) al PNL va numi, duminică, un preşedinte interimar al partidului, urmând ca la Congres să fie ales un nou preşedinte.

„Îmi doresc un leadership adevărat, orientat spre viitor, într-un context intern şi internaţional extrem, extrem de complicat. Îmi doresc o soluţie responsabilă, nu una superfluă, în aceste vremuri tulburi, pe care le traversăm cu toţi. Într-un cuvânt, îmi doresc moderaţie, îmi doresc echilibru, nu pariuri riscante”, a conchis Lucian Bode. 

Florin Cîțu și-a anunțat demisia de la conducerea PNL

 

"Aş fi vrut să îmi prezint demisia în faţa colegilor. Nu s-a putut, nu a fost acolo. Aşa că doar am înregistrat-o la partid. Este clar că această coaliţie cu PSD pentru mine a fost greu de digerat. Tot ce am făcut în această funcţie a fost să iau decizii pentru binele României", a spus Florin Cîțu.

Întrebat dacă ar fi rămas în continuare preşedintele PNL, în cazul în care nu ar fi existat coaliţia cu PSD, acesta a mai spus: "Eu cred că da. Cu toți colegii am pornit la drum cu aceleaşi obiective. Se pare că eu a rămas fidel principiilor liberale".

Cât despre faptul că a rămas singur, Florin Cîțu a afirmat că "niciodată nu poţi să fii singur când eşti înconjurat de principii şi valori liberale. Eu aşa am intrat în politică şi aşa voi rămâne mereu. Oamenii vin şi pleacă. Principiile şi valorile liberale rămân întotdeuna lângă mine".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel