Bode, la finalul vizitei în SUA. Când vor putea călători românii fără vize în Statele Unite
Ministrul de Interne Lucian Bode și-a încheiat vizita în SUA, acolo a avut întâlniri cu înalţi oficiali de stat.
"Am încheiat vizita pe care am efectuat-o în aceste zile în Statele Unite ale Americii cu o întrevedere cu omologul meu, Secretarul Departamentului pentru Securitate Internă al SUA, Alejandro Mayorkas.
Dincolo de caracterul oficial, întrevederea cu omologul meu a avut și o latură personală și emoțională, deoarece Alejandro Mayorkas are origini românești.
În cadrul întâlnirii am subliniat importanța dezvoltării în continuare a Parteneriatului bilateral, printr-un dialog continuu la toate nivelurile și o coordonare strânsă cu SUA, mai ales în actualul context regional, în scopul întăririi securității celor două state.
Discuțiile au reconfirmat cooperarea foarte bună între autoritățile române și agențiile de aplicare a legii din SUA în domeniul combaterii criminalității organizate, un accent deosebit fiind pus pe combaterea migrației ilegale și a criminalității cibernetice.
Totodată, am convenit intensificarea schimbului de informații, în acest sens fiind discutată perspectiva înființării la București a unui centru regional pentru investigarea infracțiunilor transfrontaliere.
Pe agenda bilaterală s-a aflat și situația din Ucraina, respectiv măsurile luate de autoritățile române pentru prevenirea riscurilor din sfera criminalității organizate, cum ar fi traficul de persoane, precum și pentru protejarea persoanelor vulnerabile.
Un alt aspect abordat în cadrul întâlnirii a fost cel legat de accederea României în Programul Visa Waiver, aspect prioritar pentru Guvernul României. I-am transmis omologului meu determinarea autorităților române de a intensifica dialogul cu partea americană în acest dosar, astfel încât cetățenii români să poată călători cât mai curând fără vize în SUA.
România este un aliat stabil și de încredere al SUA, iar din această postură sper să avem cât mai curând progrese concrete în ceea ce privește accederea României în Programul Visa Waiver. În acest sens, omologul meu m-a asigurat de sprijinul său pentru îndeplinirea de către România a criteriilor de accedere în program.", a scris Lucian Bode, pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News