Boc: Ponta, Antonescu, Voiculescu sunt apărătorii lui Iliescu şi ai statului creat de acesta
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
boc2
boc2

Noua alianţă politică din opoziţie îl apără pe „Salut şi eu (...) noua alianţă politică ce s-a creat pe scena românească. Practic, (...) această alianţă nou creată apără statul lui Ion Iliescu. Un stat greoi, birocratic, obez, nereformat, un stat de inspiraie socialistă. Astăzi, Ponta, Antonescu, Voiculescu sunt adevăraţii apărători ai lui Ion Iliescu şi ai statului creat de domnia sa. Vreau să fiu bine înţeles, nu este un atac la persoană. Domnul Iliescu aşa viziune a avut-o şi a creat un stat în conformitate cu viziunea pe care a promovat-o. Din nefericire, un asemenea stat s-a dovedit a fi falimentar şi la prima zguduire în faţa crizei şi-a arătat toate neajunsurile pe care le are“, a spus şeful Guvernului, citat de Agerpres.

El a subliniat că în viziunea Guvernului, un stat social este „un stat care încurajează munca, plăteşte munca, consumă cât produce, împrumută eventual bani pentru investiţii şi îi ajută pe cei care nu pot munci“. „Încurajarea muncii, susţinerea acesteia, reprezintă singura soluţie pentru un stat social veritabil. În rest, nu omul este vinovat că a ajuns din nefericire într-o asemenea stare de dependenţă în ultimii 20 de ani, ci politicienii pentru că în 20 de ani au promovat acel tip de politică care l-a învăţat pe om să stea cu mâna întinsă şi să aştepte de la stat fără să muncească. Este tot treaba politicienilor să schimbe această mentalitate şi să pună în ordinea firească a performanţei: muncă şi sprijinirea aceluia care nu poate munci“, a menţionat premierul Boc.

Totodată, el a ţinut să reitereze că, 'dacă România continua în 2009 şi 2010 politicile din anul 2008, acum avea un deficit bugetar de cel puţin 14%'. „Şi întrebarea este foarte directă: cine ar fi finanţat un asemenea deficit al ţării, cu ce costuri? Şi unde s-ar fi aflat România dacă ar fi continuat acele politici“, a spus şeful Guvernului, arătând că întrebarea este adresată celor care spun că România putea avea o altă alternativă de evoluţie în aceşti doi ani, aceea de 'a merge pe cheltuieli bugetare excesive', a spus şeful Executivului.

Primul-ministru a mai spus că reformele promovate de Guvern, în parteneriat cu preşedintele României - legea pensiilor, legea educaţiei, legea salarizării, codurile juridice, restructurarea aparatului bugetar, au urmărit să corecteze aceste neajunsuri ale statului român, să îl adapteze la ceea ce România are nevoie acum şi în viitor pentru a fi competitivă în Uniunea Europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel