Boc: Discuția cu FMI a fost dură, iar intervenția lui Băsescu a fost de mare ajutor
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
 Traian Băsescu Jeffrey Franks
Traian Băsescu Jeffrey Franks

Prim-ministrul României, Emil Boc, a declarat că evaluarea misiunii FMI la Bucureşti nu a fost una foarte uşoară, deoarece negocierile au fost dure, iar intervenţia preşedintelui Traian Băsescu a fost de mare ajutor pentru a se putea ajunge la o formă corectă a acordului pe mai departe.

"Nu a fost o evaluare foarte uşoară. Şi reprezentanţii Fondului şi ai Comisiei au spus că au fost discuţii şi negocieri dure. Au fost abordări consistente, dar concluziile sunt cele pe care vi le-au prezentat şi pe care nu pot decât să le întăresc", a spus Boc, la postul public de radio, citat de Mediafax.

Întrebat de ce a apelat la intervenţia preşedintelui României şi dacă şeful statului a fost de ajutor în discuţiile cu FMI de la acel moment, premierul a răspuns că preşedintele a avut o mare contribuţie la stabilirea unei "forme corecte" a acordului.

"Preşedintele a fost de mare ajutor în cadrul discuţiilor pe care le-am avut şi în special în forma finală, astfel încât să se poată ajunge la o formă corectă a acordului nostru pe mai departe, preşedintele având un rol important în ceea ce priveşte forma finală a acordului, cu contribuţia preşedintelui realizându-se chiar lucruri importante în ceea ce înseamnă susţinerea investiţiilor pentru anul 2011", a spus Emil Boc

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel