Boc a făcut majoritate la CL Cluj cu UDMR
Negocierile pentru realizarea majorităților în Consiliul Local Cluj-Napoca și în Consiliul Județean au fost finalizate. Din nou, UDMR a ieșit cel mai bine, urmând să aibă un viceprimar, respectiv un vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj.
Potrivit unor surse din mediul politic, negocierile cu UDMR s-au purtat intens și la București la Cluj. Surpriza mare a venit în momentul în care Emil Boc, primarul ales al Clujului, respectiv Daniel Buda, președintele PD-L Cluj, au reușit să îi convingă pe liderii UDMR să formeze majoritatea în Consiliul Local, alături de PD-L. În schimb, PD-L care are zece consilieri locali, a fost de acord să cedeze UDMR, cu patru consilieri locali, postul de viceprimar. În total, cele două formațiuni politice dețin în Consiliul Local Cluj-Napoca 14 mandate dintr-un total de 27, informează Știri de Cluj.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News