Data publicării:

BOBOTEAZĂ. Slujba Agheasmei, oficiată sâmbătă de către Patriarhul Daniel

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel, va oficia, sâmbătă, Slujba Agheasmei Mari, după Liturghie, informează un comunicat al BOR.

Ceremonia, numită şi Sfinţirea cea Mare a apei, va avea loc în faţa Reşedinţei patriarhale, după ora 11,30, menţionează sursa citată. 

Patriarhia arată că în curtea Catedralei patriarhale au fost amplasate 24 de vase mari, cu o capacitate de 12.000 de litri de apă de la izvorul din Parcul "Grădina Maicii Domnului" al Reşedinţei Patriarhale.

De asemenea, în faţa Catedralei patriarhale, a fost înălţată o cruce din cetină de brad, împodobită cu flori şi busuioc. 

Biserica Ortodoxă celebrează, pe 6 ianuarie, Botezul lui Iisus Hristos sau Boboteaza. Numită teologic şi Epifania, Teofania sau Arătarea Domnului, sărbătoarea aminteşte de momentul în care Iisus Hristos, la vârsta de 30 de ani, a venit la râul Iordan şi a fost botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul. 

Rânduiala bisericească prevede ca în această zi preoţii să oficieze slujba sfinţirii apei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel