Boala cronică de rinichi, cum fug pacienții de tratament și dializă, dar nu și de sfaturile de pe Internet. Prof. univ. dr. Liliana Tuță explică atitudinea periculoasă a bolnavului
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Boala cronică de rinichi, cum fug pacienții de tratament și dializă, dar nu și de sfaturile de pe Internet. Prof. univ. dr. Liliana Tuță explică atitudinea periculoasă a bolnavului / Foto: Pixabay
Boala cronică de rinichi, cum fug pacienții de tratament și dializă, dar nu și de sfaturile de pe Internet. Prof. univ. dr. Liliana Tuță explică atitudinea periculoasă a bolnavului / Foto: Pixabay
Prof. univ. dr. Liliana Tuță a explicat de ce nu este bine ca pacienții să își caute tratamente pe Internet, sfaturile din alte surse decât medicale   nefăcând altceva decât să întârzie tratamentul. 

Prof. univ. dr. Liliana Tuță a explicat la DC NEWS de ce unii pacienți cu afecțiune la rinichi ajung mult prea târziu la medic, în stadii avansate ale bolii.

"În primul rând, majoritatea spun că pe ei rinichiul nu-i doare și că dacă nu-i doare de ce să se alerteze, și că au mai citit ei undeva, mă rog, pe diverse site-uri non-medicale, că există anumite tratamente, medicamente sau suplimente alimentare care interferă cu determinarea creatininei serice crescute și că este foarte posibil să fie acest lucru.

Și pentru că ei se simt bine și nu îi doare nimic, și pentru că diabetul lor este relativ bine controlat, iar tensiunea este relativ ok, 130-140 cu 90-100 cea minimă, mai crește de sărbători când mănâncă o murătură sau bea un pahar de alcool, dar nu e nimic de speriat, se mai umflă un pic ochii și picioarele, dar nu-i nimic, mai luăm un ceai diuretic sau mai luăm o pastilă diuretică și totul este ok.

VEZI ȘI: Boala cronică de rinichi, asimptomatică la început: "Nu doare!". Prof. univ. dr. Ina Kacso: 1 din 10 pacienți, diagnosticat la început. În momentul impactului e prea târziu să ne ferim

Prof. univ. dr. Liliana Tuță: Când le spui direct despre dializă prima intenție este să plece în altă parte

De aceea, campaniile acestea de conștientizare sunt bune și sper să ajungă la ei și să înțeleagă că o mică creștere de tensiune, o mică umflare a ochilor și picioarelor, sau faptul că își descoperă o analiză care este un pic crescută, la creatină spre exemplu, nu trebuie neapărat să doară, nu trebuie să se umfle foarte tare, iar dacă s-a rezolvat cu un ceai diuretic asta nu înseamnă că problema este rezolvată.

Noi suntem obișnuiți ca și populație și în general oamenii care se simt relativ bine consideră că totul este în regulă și atunci nu trebuie să mai ia și alt tratament, o să vrea și nefrologul să îmi dea alt tratament, e prea mult, am deja prea multe medicamente așa că dacă ei se simt bine nu contează ce se întâmplă mai departe. Când le spui direct despre dializă prima intenție este să plece în altă parte, în alt oraș, în altă țară, să audă o altă părere, că ei nu sunt de intrat la dializă pentru că ei au probleme doar de două săptămâni, de două săptămâni i s-au umflat picioarele mai tare și nu mai pot urina...", a declarat prof. univ. dr. Liliana Tuță în cadrul dezbaterii "Boala cronică de rinichi, riscul ignorării", organizată de DC MEDIA GROUP.

Vezi mai multe în video de mai jos:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel