Data publicării:

Boagiu: Dacă Ponta mă dă în judecată, să dea și Comisia Europeană

Autor: Covrig Roxana | Categorie: Arhiva
WhatsApp
anca_boagiu
anca_boagiu

După ce Anca Boagiu a depus un denunţ penal pe numele premierului, Victor Ponta  a spus că o va da la rândul său în judecată. În replică, Boagiu îi cere lui Victor Ponta să facă plângere penală şi împotriva Comisiei Europene. Ea a arătat că este vorba de proiecte aprobate de oficiali europeni.

„Dacă tot vrea Victor Ponta să se ducă să mă dea în judecată sau să trimită la DNA, pentru că oricum a bâlbâit-o şi nu am înţeles până la urmă ce face - e albă, e verde, e galbenă -, îi dau nişte documente să facă plângere penală şi împotriva Comisiei Europene, pentru că toate proiectele care au fost licitate au fost aprobate şi în baza aprobărilor s-au semnat contractele de finanţare. Îi dau aceste documente să facă plângere penală sau să ducă la DNA şi Comisia Europeană. Deci plângerea lui (Victor Ponta - n.r.) este incompletă. Să adauge şi Comisia Europeană", a declarat Anca Boagiu, astăzi, în timpul unei conferinţe de presă.

Ea a adăugat „Suntem în zona de multe petarde şi perdele de fum pe care Victor Ponta le-a aruncat în această campanie electorală, unde nu a fost capabil să prezinte un program de guvernare, ci doar invective şi atacuri fără niciun fundament în spate, având un alt interes: scoaterea României din UE".

Anca Boagiu a precizat, joi, că Victor Ponta ,,nu are nicio şansă” să o intimideze prin plângerea penală pe care a depus-o împotriva ei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel