Data publicării:
Boșcodeală, gest fără precedent după ce a fost condamnat la închisoare
Gest fără precedent făcut de Constantin Boșcodeală, primarul Buzăului, după ce a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul "Gloria".
Fostul șef al PSD Buzău a lipsit de la ședința extraordinară în care Consiliul Local Municipal a avut de votat bugetul orașului pe anul 2015.
Este pentru prima dată când Constantin Boșcodeală absentează de la astfel de întruniri, însă lipsa lui nu este întâmplătoare. Imediat după ce a primit vestea condamnării la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul Gloria, primarul Buzăului și-a anunțat intenția de a se retrage o perioadă de la cârma administrației municipale, pentru a-și pregăti apărarea în fața magistraților de la Curtea de Apel Brașov, acolo unde se va judeca apelul în primul proces de corupție intentat primarului Buzăului de procurorii DNA.
Imediat după ședința de Consiliu Local a venit și explicația pentru lipsa primarului.
VEZI ȘI: Sorina Matei, despre Constantin Boșcodeală: Când l-am văzut, am râs
"Dânsul a anunțat că își va lua concediu de odihnă o perioadă și cred că acesta este și motivul pentru care a lipsit la ședință. Prezența dânsului nici nu este obligatorie. Este adevărat că a devenit o cutumă să participe la aceste ședințe și ne bucurăm să revină atunci când consideră necesar. Atribuțiile sunt delegate prin dispozițiile pe care fiecare dintre cei doi viceprimari le-a primit atunci când a preluat mandatul, astfel că avem delegate competențe și atribuții din momentul în care am primit mandatul de viceprimar", a precizat viceprimarul Sebastian Radu, scrie Opinia Buzău.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News