Blocul Naţional Sindical (BNS) va organiza, în data de 12 decembrie, un marş-miting în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti, respectiv un protest în Piaţa Victoriei, însă modul de organizare al acţiunii va fi revizuit, ca urmare a evenimentelor programate la Palatul Regal pentru comemorarea Regelui Mihai I, se arată într-un comunicat al organizaţiei, transmis vineri Agerpres.
"Din respect pentru Familia Regală şi pentru istoria poporului român, având în vedere acţiunile ce urmează a fi organizate la Palatul Regal pentru comemorarea Regelui Mihai, BNS a decis să revizuiască modul de organizare a marşului - miting anunţat pentru 12.12.2017, în Piaţa Revoluţiei. Totuşi, luând act de: decizia Senatului de a aproba OUG 79/2017, precum şi lipsa de interes a membrilor Parlamentului de a se apleca atent asupra îngrijorărilor exprimate de reprezentanţii lucrătorilor, ai mediului de afaceri şi experţi din mediul academic, suspendarea dezbaterilor pentru modificarea Legii 62/2011, precum şi dispreţul arătat solicitărilor transmise de partenerii sociali, precum şi de faptul că unele din aranjamentele deja angajate pentru organizarea acestei acţiuni nu mai pot fi contramandate, BNS a decis să protesteze în data de 12.12.2017, în Bucureşti, în Piaţa Victoriei, în intervalul orar 10:00 - 13:00, acţiunea de protest urmând a fi una mai restrânsă decât cea prevăzută iniţial", menţionează sursa citată.
BNS precizează că, prin acţiunea de protest, îşi propune să atragă atenţia Guvernului cu privire la efectele negative, pe termen scurt, dar şi pe termen mediu şi lung, generate de transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.
"Transferul tuturor riscurilor sociale către salariat, dar şi distrugerea sistemului negocierilor colective condamnă forţa de muncă din România la o precarizare consolidată a relaţiilor de muncă. Drepturile fundamentale ale lucrătorilor sunt ameninţate, şansele pentru relaţii de muncă corecte, bazate pe încredere şi respect reciproc, continuă să se degradeze. Solidaritatea este doar o responsabilitate a salariaţilor, ei trebuie să fie solidari cu bătrânii ce nu mai pot munci, cu copiii, cu cei asistaţi sociali, cu cei privaţi de libertate, etc. Cu salariaţii din România nu va mai fi nimeni solidar de la 01.01.2018!", notează BNS.
[citeste si]
De la 1 ianuarie 2018, contribuţiile sociale trec de la angajator la angajat iar impozitul pe venit scade de la 16% la 10%. Nivelul contribuţiilor plătite pentru salariul brut urmează să scadă cu 2 puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%, însă din totalul de 22,75% contribuţii datorate de angajator, 20 de puncte se transferă către salariat. Astfel, din salariul brut, 35% vor fi contribuţii reţinute de angajator în numele salariatului, iar contribuţiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% şi vor acoperi riscurile de şomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanţe salariale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva