Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, s-a antepronunțat în ceea ce privește contractul de creditare al Ioanei Băsescu cu CEC. Acesta a reluat, vineri, declarația potrivit căreia contractul Ioanei Băsescu cu CEC-ul este în regulă. În replică, Victor Ciutacu spune că antepronunțarea consilierului guvernatorului BNR este penibilă.
"Am impresia că suntem scuipați în față și ni se spune că plouă", a declarat Victor Ciutacu. "Aseară, Banca Națională a anunțat că, luni, începe un control, vineri dimineață, domnul Adrian Vasilescu, cu două zile înainte de începerea controlului, în calitate de consilier al guvernatorului BNR, ne anunță că din punctul de vedere al domniei sale contractul este legal. Lucru pe care l-au anunțat și notarii din punctul de vedere al lor.
Dincolo de antepronunțarea absolut penibilă a domnului Vasilescu și de faptul că după cum însuși spune domnul Cinteză, șeful direcției de supraveghere este tovarăși cu domnul Ghețea, ce încredere să mai avem noi că acel control va releva eventualele nereguli.
În al doilea rând, dacă domnul Vasilescu, dacă tot a citit contractul de credit a avut acces și la dosarul de credit?, a mai precizat Ciutacu"
Adrian Vasilescu a declarat, vineri, că a declarat că a citit contractul după ce a fost publicat în presă și nu i s-a părut nimic în netegulă cu acest contract.
În legătură cu inspecția de conformitate de la CEC, Vasilescu a declarat că aceasta urmărește să nu apară un risc de instabilitate, sau un risc de nelegalitate.
Despre prietenia dintre Nicolae Cinteză și Radu Ghețea, consilierul Adrian Vasilescu a declarat că din comisia de anchetă de la CEC nu va face parte Cinteză, pentru că nu are dreptul să facă parte. "Niciodată directorul nu însoțește echipa în control. Echipa este numită de conducerea băncii, este o echipă de oameni tineri și vă spun eu că sunt lupi tineri, și că niciodatâ, pentru nimic în lume, nu și-ar pune semnătura în condițiile în care nu ar fi convinși sută la sută că această semnătură este în conformitate cu realitatea", a declarat Adrian Vasilescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face