BMW, cel mai căutat brand auto în 15 ţări din Europa pe Google, inclusiv în România
BMW a bătut Dacia în topul căutărilor pe Google în România. Brandul german este cel mai căutat în 15 ţări din Europa.
BMW este cel mai căutat brand auto pe Google, potrivit unui raport emis de compania poloneză Picodi, specializată în analiza piețelor. Polonezii au inclus în raport 64 de mărci auto în perioada 2017-2021.
Rezultatele analizei arată BMW este lider în clasamentul căutărilor în nu mai puțin de 15 țări din Europa. Constructorul german deține supremația în Austria, Germania, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Ungaria și chiar în România. Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că, în țara noastră, Dacia este producătorul aflat pe primul loc în topul celor mai vândute mărci auto în țara noastră, iar Logan este cel mai bine vândut model.
În Europa, pe locul 2 se află Mercedes-Benz, cu care BMW își dispută primul loc în topul vânzărilor rezervat brand-urilor premium. Mercedes este însă, lider în alte zece țări. Albanezii, armenii, azerii, belgienii, luxemburghezii, portughezii și rușii preferă compania cu logo-ul în formă de stea.
BMW, depăşit de Toyota, Peugeot şi Volvo în mai multe ţări
Pentru utilizatorii de internet din Bulgaria, Grecia, Letonia, Lituania și Polonia, Toyota este brand-ul cel mai interesant. Francezii preferă Peugeot, suedezii preferă Volvo, nu BMW, potrivit căutărilor pe Google. Nici urmă de Dacia
Surprinzător, Volkswagen este abia pe poziția a patra, preferat de utilizatori din Spania, Italia, Belarus și Ucraina. Nemții se află la egalitate cu Tesla, companie care a început să câștige teren în Europa. potențiali clienți din Irlanda, Lichtenstein, Norvegia și Elveția au pus Tesla pe primul loc în țările lor.
În Cehia și Slovacia, Hyundai este numărul 1 în topul căutărilor pe Google. Peugeot conduce ostilitățile în Franța, iar Renault este lider pe Google în Turcia. Suedezii, deloc surprinzător, preferă Volvo, scrie promotor.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News