Data publicării:

Blue Air, APEL de URGENȚĂ către Guvernul Orban 3

Autor: Andrei Itu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Compania aeriană Blue Air a solicitat, în martie, un credit de salvare, sub forma unui împrumut cu dobândă preferenţială acordat într-o situaţie de criză majoră, potrivit unui comunicat de presă al operatorului, transmis marţi.

Reprezentanţii companiei susţin că, pentru a putea să îşi menţină activitatea, au nevoie de un sprijin financiar temporar.

'În situaţia actuală, pentru a putea traversa cu bine această perioadă şi pentru a continua să ne servim pasagerii şi să plătim sume substanţiale la bugetul de stat, avem nevoie de sprijin temporar, sub forma unui credit, care să asigure Blue Air lichiditatea necesară menţinerii capacităţii de zbor şi a locurilor de muncă în această perioadă dificilă.'

'Creditul de salvare nu este un fond nerambursabil, ci un împrumut cu dobândă preferenţială acordat unei companii, într-o situaţie de criză majoră. Avem capacitatea de a rambursa acest credit şi dobânzile aferente. De aceea, luna trecută am depus la Guvernul României solicitarea noastră formală şi suntem încrezători că orice analiză de risc şi oportunitate va duce la o soluţionare pozitivă a cererii noastre de finanţare. În caz contrar, piaţa pe care nu o vom mai putea deservi noi, o companie românească, va fi preluată de operatori străini care nu vor contribui la bugetul de stat al României şi nu vor lua decizii având în minte interesul românesc (...)

'Vom pierde mii de locuri de muncă' 

'Vom pierde mii de locuri de muncă de înaltă calificare, atât direct la Blue Air, cât şi la companiile de pe fluxul nostru de valoare adaugată, aeroporturi, operatori la sol. Vom asista la pierderea efectului de multiplicare în economie creat de existenţa unui operator de transport local, cu cotă de piaţă semnificativă. La Blue Air, noi considerăm că atât românii din ţară, cât şi milioanele de români care trăiesc şi muncesc în alte ţări europene merită să fie conectaţi cu Europa şi România într-un mod confortabil şi cu preţuri competitive', susţin reprezentanţii companiei.

Potrivit sursei citate, echipa Blue Air a construit în ultimii 15 ani cea mai mare companie cu capital privat din industria aviatică românească, care deserveşte peste 4 milioane de pasageri pe an. 'Luna trecută, totul s-a schimbat. Restricţiile de zbor şi de călătorie au devenit din ce în ce mai stricte în toată Europa, iar mare parte din aeronavele lumii s-a aşezat treptat la sol. În tot acest timp, numărul pasagerilor noştri s-a redus zilnic, iar odată cu instalarea stării de urgenţă în România, Blue Air a demarat programul 'Te aducem acasă' - asigurându-ne că avem suficiente zboruri pentru cei care cumpăraseră bilete pentru luna aprilie şi doreau să vină acasă mai devreme, înainte de suspendarea temporară a zborurilor.

În luna martie, mai puţin de 30% din personalul nostru a continuat să zboare, să organizeze dezinfectarea navelor după fiecare zbor, să întreţină aeronavele, şi să tranforme altele în cargo. Ceilalţi au intrat în telemuncă, sau în concedii rămase neefectuate de anul trecut. Unii au asigurat conceptul şi autorizarea activităţii temporare de cargo. Alţii au continuat organizarea de zboruri speciale, chartere sau de repatriere, încercând să contribuie cu cât este posibil la lupta cu pandemia. Acum, peste 90% dintre colegii noştri sunt în şomaj tehnic', se menţionează în comunicat.

În ultimii trei ani, Blue Air a plătit către statul român impozite, taxe şi contribuţii care au depăşit, în mod constant, 100 milioane lei pe an, iar după trei ani de investiţii masive în rute şi sloturi pe marile aeroporturi europene, compania a devenit profitabilă, în 2019.

'Existenţa unor companii româneşti solide în domeniile strategice pentru ţară reprezintă singura garanţie pentru protejarea intereselor strategice româneşti. Blue Air este una dintre aceste companii', spun reprezentanţii companiei. Blue Air operează avioane tip Boeing 737 şi are în derulare un program amplu de înnoire a flotei. În cei 15 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 30 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operational Safety Audit (IOSA) de către International Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel