"Piaţa imobiliară nu numai că a îngheţat, se retrag foarte mulţi din deal-uri. Mă refer la antreprenori pentru că piaţa imobiliară s-a dezvoltat prin faptul că ei îşi dau mâna. Unul vine cu terenul, altul cu materialele de construcţii, altul vine cu finanțarea. S-au blocat multe proiecte în lunile de vară şi, atunci, pe cale de consecinţă, văzându-se acest declin în construcţii, adică blocare, au început să scadă preţurile, ceea ce un semn premergător al unor chestii mai serioase care se întâmplă pe piaţa economică pentru că ăsta este un semnal şi pentru alţi investitori. Multe din astea erau sedii de firme, de companii care s-ar fi deschis, de alte sucursale ale companiilor străine. În Oradea s-a întâmplat asta, chiar şi în Cluj, iar În Bucureştii s-a întâmplat din plin", a spus Cozmin Gușă, în emisiunea "Deferiți mass-media", de la DCNews.
"Am aflat cât de greu s-au finanţat, până acum, cât de greu a mers treaba. Nu vreau să dau nume de proiecte pentru că sunt proiecte foarte bune. În spatele acestor proiecte, a listării la bursă au stat împrumuturile, rostogoliri, s-au schimbat băncile. Nu au fost bani în piaţă şi oamenii nu au mai finanţat, ca altădată, prin avansuri consistente nici companiile şi nici cetăţenii pentru rezidenţial nu au mai finanţat aceste proiecte care totuşi s-au finalizat cu chiu cu vai. Nu a fost o atât de mare fericire. S-a mers pe construcţie, dar nu s-a mers, ca altădată, în pas de defilare şi cu banii venind de la oameni, pe etape, ca să se finalizeze construcţia.
"Ăsta este un clopoţel de alarmă"
De aia s-a şi dat înapoi, în momentul ăsta, din atâtea proiecte şi ăsta este un clopoţel de alarmă - că tot suntem în septembrie - pentru cei care tot împachetează realitatea asta şi spun "domnule, ne merge bine România". Noi tot ce facem facem pe împrumut. Noi cică avem creştere economică. Da, dar cu împrumut. Noi zicem că putem să controlăm fluxurile pe intern. Deloc! Fiindcă fluxurile fiind pe consum. Cel care organizează acest consum are o dublă presiune: una din partea publicului care, dacă va fi sărăcit și i se iau banii de consum pentru energie va consuma mai puţin şi o presiune din partea cheltuielilor pe care le are, le-a dezvoltat conform profitului. Profitul va scădea şi va da afară şi corporaţia multinaţională angajată azi", a mai spus Cozmin Gușă.
Emisiunea integrală, în materialul video de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto