PDL vrea demisia întregului Guvern Ponta
Conducerea PDL consideră că se impune mai mult decât oricând demisia întregului Guvern Ponta, a declarat, luni, preşedintele partidului, Vasile Blaga, după şedinţa BPN al partidului.
Blaga a spus că prin demisiile lui Ioan Rus şi Victor Paul Dobre se înţelege că aceştia nu doresc să continue implicarea Ministerului de Interne în demersul politic iniţiat de Victor Ponta prin care-şi propune un minirecensământ în care să scoată din liste 1.300.000 de oameni pentru ca referendumul să fie validat.
"Concluzia şedinţei BPN este că PDL consideră mai mult decât oricând că se impune demisia întregului Guvern Ponta, cel care a organizat referendumul din 29 iulie. Am văzut poziţiile domnului Rus şi Dobre, înţelegem că dânşii nu doresc să continue implicarea MAI în acest demes politic iniţiat de Victor Ponta care săptămâna trecută, în 3 august, îşi propunea nici mai mult nici mai puţin decât un minirecensământ în care să scoată din liste 1.300.000 de oameni pentru ca referendumul să fie validat", a precizat Vasile Blaga.
El a spus că este prima dacă după Revoluţie când ministrul de Interne spune clar că un preşedinte în funcţie a făcut presiuni asupra Ministerului.
Blaga a mai spus că atrage atenţia că datele populaţiei se actualizează permanent de direcţia MAI şi de fiecare dacă la 10 zile sunt scoşi din liste cei care au decedat şi sunt introduşi cei care s-au născut.
Blaga a arătat că Ioan Rus a reconfirmat numărul cetăţenilor cu drept de vot de peste 18 milioane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News