Blaga: Până marţi vom găsi o soluţie la UMF
Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat, după suspendarea şedinţei plenului acestui for legislativ, că prin respectarea legilor în vigoare poate fi găsită, până marţi, o soluţie în ceea ce priveşte situaţia de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.
Întrebat dacă neparticiparea senatorilor UDMR la lucrările plenului Senatului a fost determinată de scandalul privind înfiinţarea unei secţii în limba maghiară în cadrul UMF Târgu Mureş, Vasile Blaga a spus că nu crede acest lucru şi a precizat că sunt studenţi care protestează în stradă împotriva unei astfel de măsuri.
Lucrurile pot fi rezolvate dacă se respectă legea. Legea prevede foarte clar că în România funcţionează trei universităţi multiculturale, iar Guvernul şi-a asumat răspunderea pe această lege. Astăzi Guvernul a primit din partea coaliţiei un mandat clar de a rezolva această situaţie cu respectarea tuturor prevederilor legale. Şi cred că vom găsi o soluţie până mâine (n.r. marţi), a explicat luni preşedintele Senatului.
Vasile Blaga s-a arătat dezamăgit că şi în această săptămână, din lipsa cvorumului, lucrările plenului Senatului au fost suspendate.
Credeam că toată lumea va veni astăzi (n.r. luni) la plen. Din păcate, nu au venit. Am avut doar 61 de colegi în sală şi am suspendat şedinţa. Nu este o situaţie confortabilă în momentul în care, iată, nu putem legifera. Şi astăzi erau legi extrem de importante. Este vorba de două proiecte de legi de care depinde raportul MCV - Codul civil şi de proiectul privind confiscarea extinsă. Chiar am vorbit cu domnul Puiu Haşotti, care a participat la şedinţa Biroului Permanent al Senatului, şi i-am reamintit că au declarat că vor participa la probleme de interes naţional. Acestea sunt probleme de interes naţional, a mai spus Blaga.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News