Data publicării:
BLACK FRIDAY, CIFRA AFACERI. Daraban: ”Cifre exorbitante. Un exemplu elocvent”
Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, a vorbit, în cadrul unui interviu acordat DCNews, despre creșterea economică și Black Friday.
”Cifrele de la export, dar mai bine zis valoarea importurilor în România, toate lucrurile astea vorbesc de la sine. Mă uitam la celebra creștere economică de vinerea trecută, celebrul Black Friday, în care românii se călcau în picioare să cumpere televizoare și electrocasnice, absolut toate realizate din importuri, și eram foarte bucuroși că se rostogolește la vale TVA-ul, cred că îl și auzeam cum se rostogolește, și eram foarte fericiți pentru că TVA-ul de la persoană fizică e un bun dat. Bineînțeles, statul încasa. Dacă vă uitați, până la urmă, cifra de afaceri la 1 septembrie 2017 față de 1 septembrie 2016 a crescut cu 2,3%, atât. Cifra de afaceri a celor care depun bilanțul, că de ei vorbim până la urmă și cei care depun bilanțul sunt toate societățile comerciale, inclusiv cele de stat, private, românești, străine, toți care au J la poartă, la registrul comerțului. Creșterea a fost de 2,3% cifra de afacere de la un an la altul. Bun, ne-am dus în cifrele astea exorbitante de creștere economică nesustenabilă pe un consum de marfă din import. Am văzut cum s-a rostogolit TVA-ul de Black Friday, e un exemplu elocvent. Ceea ce noi tot am cerut și o să cerem în public, întotdeauna, ca statul român cu stodele bazelor de date să ne spună și nouă în ce constă cifra, de exemplu de anul trecut, de 67.344.000 de euro importate de România, pe brand, pe produse. Trebuie să admitem cu toții că am auzit pe plan intern de producție pe stoc, dar de import pe stoc n-am auzit. Importul practic este oglinda consumatorului român.”, a spus Daraban.
Vezi răspunsul complet aici:
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News