BLACK FRIDAY 2019, reduceri FALSE. Șeful ANPC, avertisment
Deși Black Friday ar trebui să fie în 29 noiembrie 2019, startul a fost dat cu o lună înainte. Sunt reduceri importante deja. Șeful ANPC, Horia Constantinescu, a făcut mai multe precizări, în acest sens.
”Clienții ar trebui să se asigure că vorbim cu adevărat de o perioadă de reduceri, în sensul că atunci când achiziționăm un bun al cărui preț e considerabil, ar trebui ca verificarea să înceapă cu mai mult timp înainte pentru a ne feri de falsele reduceri. Nu au fost puține situațiile în care unii dintre comercianți au fost depistați ridicând artificial prețul înaintea perioadei de promoție pentru că apoi scăderea acestuia să pară un lucru considerabil", a spus Horia Constantinescu, președintele ANPC, la Digi24.
Cele mai multe plângeri de Black Friday, cu privire la timpul de livrare
El a precizat că există în mediul online site-uri care compară prețurile de la mai mulți retaileri.
Despre plângerile care vin după Black Friday, șeful ANPC a afirmat: ”Cele mai multe dintre ele- dintre plângeri n.r., în urmă cu trei ani spun, și trebuie să fac această precizare pentru că au fost în scădere, erau referitoare la transport, după ce consumatorul își achiziționa un produs, trebuia să îl aștepte până la Paștele următor sau la al cailor, pentru că acesta întârzia să apară sau nu mai apărea. La acest moment, atât operatorii economici din acest domeniu cât și cei din zona de curierat au remediat cumva, în așa fel încât au diminuat timpul de livrare și, mai mult decât atât, au reușit să îl transmită pe cel corect. Chiar zilele trecute, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a avut deja întâlniri cu cei care în trecut se făceau vinovați de cele mai multe reclamații, am evaluat lucrurile pe care le-au remediat, iar, la acest moment, putem transmite că deja o mare parte din deficiențele semnalate a fost redusă”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News