Bistriţa-Năsăud: Ninge viscolit în Pasul Tihuţa

Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă dimineaţă, pe DN 17, în Pasul Tihuţa, principala cale de legătură dintre Transilvania şi Moldova, din cauza ninsorii viscolite, stratul de zăpadă ajungând în zonă la 21 de centimetri.
Echipele de intervenţie ale Secţiei de drumuri naţionale Bistriţa-Năsăud acţionează pe acest tronson cu material antiderapant şi cu gredere pentru curăţirea carosabilului, astfel încât să nu existe blocaje în trafic.
Potrivit datelor cde reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud, în urma ninsorilor din noaptea de vineri spre sâmbătă stratul de zăpadă măsoară 21 de centimetri la Piatra Fântânele, în Pasul Tihuţa, şi 20 centimetri la Agrieş, în Munţii Ţibleşului, unde s-a înregistrat şi cea mai mare cantitate de precipitaţii - 21,5 litri pe metru pătrat, transmite Agerpres.
Temperatura minimă a coborât, sâmbătă dimineaţă, până la minus 4 grade Celsius la Piatra Fântânele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News