Data publicării:

Bistrița-Năsăud: Accidente produse sub influența alcoolului. Șoferii au ajuns răniți la spital

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp

Două accidente s-au produs în această seară în județul Bistrița-Năsăud. În ambele cazuri, șoferii se aflau sub influența băuturilor alcoolice. 

Un accident rutier s-a produs în această seară pe DN17C, în județul Bistrița-Năsăud. La fața locului, polițiștii de la Rutieră au constatat faptul că pe drumul național 17C, în localitatea Salva, un tânăr de 29 de ani, din Borșa, care conducea un autoturism pe direcția Salva-Telciu, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul directiei de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu un autoturism care era parcat în afara părții carosabile, pe acostament.

În urma impactului, autoturismul condus de maramureșean a fost proiectat într-un gard.

Din accident a rezultat rănirea șoferului. Acesta a fost testat cu apartul etilotest, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital pentru prelevarea de mostre de sânge care vor stabili cu exactitate alcoolemia.

Un alt accident, produs tot sub influența alcoolului

 

Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din localitatea Braniștea, în timp ce conducea un moped pe DJ 172K, pe raza localității Cireșoaia, s-a dezechilibrat și a căzut, accidentându-se.

Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acesta nu a putut fi testat la fața locului, urmând a-i fi recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii din Beclean continuă cercetările în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel