Biserica ar trebui să plătească impozite, spun bucureștenii - Sondaj Avangarde
Potrivit unui sondaj Avangarde, realizat la nivelul Capitalei, în perioada 12-16 aprilie, s-a constatat că populația este împărțită în privința relației Bisericii în raport cu statul. Surprize sunt și în legătură cu construirea Catedralei Mântuirii Neamului și a alocării de fonduri de la buget, dar și a impozitării Bisericii de către stat.
Sondajul Avangarde scoate în evidență relația locuitorilor Capitalei cu Biserica Ortodoxă. Astfel, repondenții au fost de acord doar în proporție de 43% ca preoții să fie plătiți de stat, 40% să nu mai fie, iar 17% nu au putut să se pronunțe.
La întrebarea dacă BOR să plătească impozite, 54% dintre bucureșteni au fost de acord, iar 26% nu au împărtășit această idee.
Despre construirea Catedralei Neamului, 41% sunt de acord, 32% nu doresc acest edificiu, pe când 27% nu se pot pronunța. În schimb, despre contribuția statului la ridicarea Catedralei, 20% dintre respondenți ai declarat că statul trebuie să contribuie în mod subsranțial, 27% în mică măsură, iar 40% au răspuns că statul nu trebuie să aloce fondurile necesare la construirea Catedralei.
Sondajul Avangarde a fost realizat în perioada în care deputatul PSD, Remus Cernea, a lansat o propunere legislativă referitoare la încetarea subvenționării Bisericii de către statul român, propunând în acest sens modelul german. De asemenea, în ultima perioadă, Biserica se află într-o cădere în ceea ce privește cota de încredere a populației, fapt reliefat și de către un sondaj CCSB realizat în luna februarie a acestui an.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News