Gigantul american Google a anunţat luni că urmează să-şi amenajeze o parte din spaţiile sale din Statele Unite pentru a le transforma în centre de vaccinare împotriva COVID-19, relatează AFP, scrie Agerpres.
"Pentru a contribui la campania de vaccinare, începând din Statele Unite, vom pune la dispoziţie o serie de spaţii Google, precum clădiri, parcări şi spaţii deschise", a scris şeful Google, Sundar Pichai, într-o postare pe blog.
"Aceste sit-uri vor fi deschise oricui este eligibil pentru vaccin conform criteriilor de stat şi locale", a adăugat el.
Unde sunt deschise primele spații
Primele spaţii pentru vaccinare vor fi deschise în Los Angeles şi zona San Francisco, în California (vestul Statelor Unite), în Kirkland, în statul Washington (vest) şi în oraşul New York (est), însă Google intenţionează să deschidă mai multe astfel de centre.
Google colaborează cu grupul One Medical şi cu agenţiile de sănătate publică din SUA pentru a pune în aplicare iniţiativa.
Subvenții pentru campanii publicitare
Sundar Pichai a anunţat, de asemenea, că Google va acorda subvenţii de 100 de milioane de dolari pentru campanii publicitare către Fundaţia Centrelor pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din SUA, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi diverse organizaţii mondiale, precum şi 50 de milioane de dolari pentru a ajuta agenţiile de sănătate publică să educe comunităţile defavorizate cu privire la imunizare.
Totodată, gigantul online Amazon i-a oferit săptămâna trecută ajutorul preşedintelui american Joe Biden pentru a-şi atinge obiectivul de a vaccina 100 de milioane de americani în primele 100 de zile ale mandatului său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky