Data publicării:

Bilanţul unei furtuni care a lovit sud-vestul Japoniei a crescut la patru morţi

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Bilanţul unei furtuni torenţiale care a lovit săptămâna trecută sud-vestul Japoniei a crescut la patru morţi, după ce o administraţie locală a precizat că o femeie dispărută a fost confirmată decedată, informează marţi agenţia de presă Kyodo.

Administraţia prefecturii Saga a declarat că s-a confirmat că o rezidentă din oraşul Takeo a murit în urma furtunii, după ce corpul ei a fost descoperit duminică într-un râu, lângă o fierărie, în oraşul din apropiere, Omachi.

Femeia din 50 de ani fusese dată dispărută încă de miercuri dimineaţă, când zona a fost lovită de ploi torenţiale, potrivit poliţiei.

Intemperiile au ucis miercuri doi bărbaţi în prefecturile Saga şi Fukuoka, iar o femeie de 96 de ani a fost descoperită moartă într-o casă inundată din Takeo joi, potrivit autorităţilor locale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel