Data publicării:
Bilanț COVID 19 februarie 2022. Peste 12.000 de noi cazuri, în ultimele 24 de ore
Autorităţile au anunţat ultimul bilanţ al infectărilor şi deceselor cauzate de COVID-19 în România.
UPDATE: În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12.319 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.205 mai puțin decât în ziua anterioară. 1.452 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În total, până astăzi, 19 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.655.933 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID –19), dintre care 100.525 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 2.279.015 pacienți au fost declarați vindecați.
Până astăzi, 62.471 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 18.02.2022 (10:00) – 19.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 148 de decese (80 bărbați și 68 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, BistrițaNăsăud, Botoșani, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Lista localităților cu incidența mai mare sau egală cu 3/1000 loc
Dintre cele 148 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de de vârstă 40-49 de ani, 4 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 20 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 51 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 71 la categoria de vârstă peste 80 de ani. 145 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Din totalul de 148 de pacienți decedați, 128 au fost nevaccinați și 20 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 ani. 18 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru 2 pacienți nu au fost raportate comorbidități.Au fost raportate 2 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Argeș și Constanța, în luna februarie 2022.
_________________________________________________________________
Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 19 februarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 12.319 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 148 decese, dintre care 2 anterioare intervalului de referință.
Revenim cu datele complete în buletinul informativ de la ora 13.00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News