Data actualizării:
Data publicării:

Bilanţ COVID-19, 28 februarie 2022. Câte cazuri noi au fost înregistrate

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Bilanț Coronavirus. Foto Unsplash
Bilanț Coronavirus. Foto Unsplash

Autorităţile au anunţat noul bilanţ al infectărilor de COVID-19. 

Ce spune MS

Într-un interval de 24 de ore, pe teritoriul României, au fost înregistrate 4.757 de persoane pozitive cu virusul SARS-CoV-2, dintr-un total de 26.654 teste RT-PCR și antigen efectuate. 

Gradul de pozitivare este de 17.85%. 

Creșterea capacității de testare și testarea în special a persoanelor cu posibilitate crescută de a fi infectate cu SARS-CoV-2 au rolul de a depista din timp boala, cu scopul de a acorda tratament rapid celor care au contactat COVID-19, dar și pentru a preveni,pe cât posibil, răspândirea accentuată a virusului, prin limitarea contactelor pe care purtătorii virusului le au cu alte persoane. 

Pentru a sprijini această activitate, persoanele care au simptome ce pot indica prezența virusului SARS-CoV-2 (febră, tuse, oboseală, dureri de cap, pierderea gustului și a mirosului etc.) sunt rugate să apeleze medicul de familie,call-centerele DSP sau numărul unic de urgență 112 pentru a solicita testarea. 

De asemenea, persoanele care manifestă simptome și sunt în București sau județul Ilfov se pot deplasa cu mijloace proprii, nu cu mijloace de transport în comun, la centrele special create pentru recoltarea de probe pentru testarea COVID-19: http://www.ms.ro/2022/01/22/masuri-urgente-in-bucuresti-si-ilfov-pentru-cresterea-accesibilitatii-la-testarea-covid-19-si-pentru-reducerea-timpului-de-asteptare-pentru-pacientii-care-solicita-testarea-la-domiciliu/ 

Persoanele ale căror teste sunt pozitive se pot deplasa la centrele de evaluare COVID-19 (http://www.ms.ro/centre-de-evaluare-covid-19/) pentru a primi consultație și tratamentul necesar. 

Atenție: în situația în care aveți forme severe și simptomele se manifestă agresiv apelați numărul unic de urgență 112. 

Reamintim faptul că specialiștii în sănătate publică susțin că vaccinarea rămâne cea mai eficientă metodă de prevenire a formelor grave de COVID-19 și a deceselor. 

De altfel, astăzi dintre cele 923 de persoane internate la ATI, 810 sunt persoane nevaccinate. 

De asemenea, dintre cele 61 de decese înregistrate, 55 au survenit la pacienți nevaccinați. 

IATĂ BILANŢUL COMPLET: 

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.757 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 510 mai mult decât în ziua anterioară. 633 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până astăzi, 28 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.733.484 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 109.878 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

2.489.778 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 63.414 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 27.02.2022 (10:00) – 28.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 61 dedecese (36 bărbați și 25 femei), dintre care 4 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Ialomița, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș și Vrancea.

Dintre cele 61 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de de vârstă 30-39 de ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 de ani,11 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 19 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 22 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Din totalul de 61 de pacienți decedați, 55 au fost nevaccinați și 6 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 60-69 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Au fost raportate 4 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județul Brăila, anterior lunii februarie 2022.

În data de 28 februarie 2022, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.671 paturi de ATI destinate pacienților COVID-19, dintre care, 386 în București.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 7.283, cu 172 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 923 de persoane, cu 23 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 923 depacienți internați la ATI, 810 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați,422 sunt minori, 416 fiind internați în secții, cu 34 mai mult decât în ziua anterioară și 6 la ATI, cu  unul mai puțin decât în ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.426.870 de teste RT-PCR și 8.613.972 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 8.787 deteste RT-PCR (5.017 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.770 la cerere) și 17.867 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 114.916 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.936 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 64.898 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 12 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.599 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 27 februarie, 893 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 244.250lei.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.895 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.557 în Italia, 16.951 în Spania, 209 în Marea Britanie, 138 în Franța, 3.127 în Germania,  99 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia,  12 în SUA, 11 în Suedia,  151 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 8 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria,51 în Cipru, 8 în India, 8 în Ucraina, 14 în Emiratele Arabe Unite, 18 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 14 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 4 în Serbia, 14 în Croația, 6 în Portugalia, 6 în Polonia, 2 în Georgia, 2 în Turkmenistan, 2 în Costa Rica și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda,Kuweit, Nigeria și Mexic. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 201 cetățeni români aflați în străinătate, 40 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 3 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran, unul în Polonia, unul în Bulgaria, unul în Nigeria, unul în Turcia și unul în Croația au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 28 februarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 4.757 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 61 decese, dintre care 4 anterioare intervalului de referință. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00.

CITEŞTE ŞI Coronavirus, bilanț 27 februarie 2022. Decese, noi cazuri, situația de la ATI

Efectele pandemiei. COVID-19 a crescut riscul de tulburări de sănătate mintală

Pandemia de COVID-19 a dus la creșterea ratelor de probleme de sănătate mintală, inclusiv anxietate și depresie, conform healthline.com.

Un nou studiu amplu publicat în BMJTrusted Source a descoperit că pacienții Covid-19 au un risc mai mare de a avea proleme de sănătate mintală.

Cercetătorii au analizat peste 150.000 de veterani militari americani cu o vârstă medie de 60 de ani, care au fost urmăriți timp de 1 an.  Aceștia au fost comparați cu aproape 6 milioane de veterani care nu au contractat virusul.

Grupul a inclus numai pacienți fără diagnostic sau tratament preexistent de sănătate mintală timp de cel puțin 2 ani înainte de a contracta SARS-CoV-2.

Acest lucru a permis cercetătorilor să izoleze problemele psihiatrice și tratamentul asociat infecției.

Studiul a constatat încă aproximativ 15 cazuri de depresie la 1.000 de persoane din grupul de recuperare COVID-19 și mai multe șanse să se confrunte cu probleme de somn și rate mai mari de abuz de alcool și droguri.

Cei care s-au recuperat au arătat, de asemenea, o creștere de aproape 50% a gândurilor suicidare în comparație cu cei care nu au dezvoltat COVID-19.

Acesta a fost un studiu observațional, deci nu poate determina ce a cauzat problemele de sănătate mintală.

Cercetătorii au remarcat că studiile anterioare despre COVID-19, în special cazurile severe, au găsit flux sanguin redus către creier și neuroni potențial răniți ca o explicație pentru aceste rezultate.

De asemenea, studiul a constatat că pacienții cu COVID-19 au avut cu 80% mai multe șanse de a dezvolta probleme cognitive.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel