Urmărește emisiunea live
Bihor: "Prevenţia afecţiunilor oncologice", masă rotundă cu medici organizată de femeile liberale din organizaţia Oradea
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Aproape 100 de orădence au participat joi seară, în sala mare a Primăriei, la o masă rotundă cu tema "Prevenţia afecţiunilor oncologice la femei", organizată de femeile liberale din organizaţia municipală în contextul în care luna octombrie este dedicată luptei împotriva cancerului la sân.

În deschidere, preşedintele PNL Oradea, viceprimarul Florin Birta, a subliniat că întâlnirea nu este un eveniment politic, ci unul de informare şi conştientizare, menit să atragă atenţia asupra faptului că dacă se descoperă din timp, această boală poate fi învinsă.

Prezentările celor şapte medici specialişti au avut ca teme cancerul la sân şi cancerul de col uterin, cu simptome, diagnoza şi tratamentele posibile, cu accent pe importanţa controlului periodic şi rolul prevenţiei în sănătate.

"Incidenţa cancerului de sân este în continuă creştere în ultimele decade. Este principala cauză de deces la femeile între 40 şi 59 de ani, iar riscul creşte cu vârsta. În SUA, una din opt femei are cancer de sân, iar în Europa, una din şase; în anumite zone industrializate, chiar una din patru. În condiţiile în care nu există suficiente cunoştinţe privind cauzele cancerului mamar, la detectarea sa timpurie, în posibilităţi adecvate de diagnostic şi tratament, sunt şanse mari de vindecare", a declarat conf. univ. dr. Camelia Buhaş.

Potrivit Cameliei Buhaş, în România sunt diagnosticate peste 8.900 de cazuri de cancer de sân în fiecare an, din care 1.800 în stadiile cele mai avansate. Zilnic sunt depistate 25 de românce cu cancer de sân, iar statisticile înregistrează un procentaj al mortalităţii din cauza cancerului mamar de 36% din cazurile diagnosticate, procentaj mai mare decât media europeană, care este de 29%, sau chiar cea mondială, de 31%.

Prevenirea se bazează pe mamografii periodice, de regulă o dată pe an, dar şi pe un stil de viaţă sănătos, alimentaţie sanogenă, evitarea consumului de alcool şi tutun, exerciţiu fizic şi ferirea de obezitate.

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, Gheorghe Carp, a amintit investiţiile majore care s-au făcut în spitalele orădene pentru a preveni şi trata aceste boli. De 10 ani, Oradea se află în prima linie de luptă împotriva cancerului, prin Centrul oncologic, dotat în acest an cu două acceleratoare liniare ce vor porni în decembrie. Potrivit acestuia, la spitalul judeţean a fost achiziţionat cel mai modern mamograf existent la această oră în lume, cu rol important în prevenţie, ce va ajunge săptămâna viitoare la spital.

"Probabil de anul viitor va intra în funcţiune radiologia intervenţională, ce se adresează în mare parte tratamentului cazurilor de cancer la nivelul organelor parenchimatoase şi la creier. Din primăvară vom porni o campanie intensă de informare, pentru ca lumea, care mai merge la Cluj sau la Timişoara, să ştie că în Oradea avem dotare mult mai bună decât în centrele amintite", a spus Carp.

În ce priveşte screeningul de col uterin, deşi este program naţional, gratuit pentru femei, Gheorghe Carp a menţionat că nu a avut succesul scontat în rândul beneficiarelor, cu toate dotările pe care spitalul le-a pus la dispoziţie.

Preşedintele Societăţii Române de Uroginecologie, Gheorghe Bumbu, a dorit să recomande, în acest caz, deplasarea unor echipaje medicale în teren, aşa cum a procedat, de-a lungul anilor, o dată pe lună, împreună cu echipa sa în caravane de screening, de depistare a cancerului de col uterin. Numeroase femei din mediul rural au fost astfel salvate de boli uroginecologice care le-au marcat viaţa sau au fost diagnosticate incipient.

"Ce vreau eu să subliniez acum este importanţa infecţiilor şi în special cu papilloma viruşi. Aceştia sunt responsabili de 70-90% din cazurile de cancer de col uterin. Infecţia produce modificări celulare, care apoi duc la displazie. Aşadar vaccinul împotriva HPV poate înlătura 80-90% din cazuri", a spus profesorul Bumbu.

La eveniment au mai luat cuvântul şi au răspuns întrebărilor Alina Venter, medic primar radiolog, specialist în mamografii, Morvay Szabo Edina, medic primar oncolog, radioterapeut şi senolog, Dănuţ Dejeu, medic primar chirurg, şi Florin Szasz, medic primar obstetrică-ginecologie.

Toate participantele la masa rotundă au primit vouchere pentru ecografii mamare sau mamografii gratuite şi vouchere pentru efectuarea unui test Babeş Papanicolau gratuit pentru screening de cancer de col uterin.

Ziua luptei împotriva cancerului de sân este marcată din anul 2014 pe data de 1 octombrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel