Data publicării:

Biden e convins că Trump a susținut insurecția de la Capitoliu. Ce spune de decizia Curții Supreme din Colorado / Reuters

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Președintele american Joe Biden spune că Donald Trump a susținut insurecția de la Capitoliu din 2021, potrivit Reuters.

Președintele Joe Biden a declarat miercuri că „nu există vreo îndoială” că predecesorul său, Donald Trump, a sprijinit o insurecție, dar că depinde de instanțe dacă acest lucru îl face incompatibil cu președinția Statelor Unite ale Americii.

„Este de la sine înțeles. Ați văzut totul. Indiferent dacă al 14-lea amendament se aplică sau nu, vom lăsa instanța să ia această decizie“, a spus Biden reporterilor în timpul unei călătorii în Wisconsin.

„Dar cu siguranță a susținut o insurecție. Nu există vreo îndoială. Niciuna. Zero.“, a spus Biden.

Comentariile președintelui au fost ca răspuns la decizia de marți a Curții Supreme din Colorado, care l-a descalificat pe Trump din cursa pentru președinția SUA și a spus că nu poate apărea pe buletinul de vot primar din Colorado din cauza rolului său în atacul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului Statelor Unite ale Americii.

Trump a promis că va face recurs la Curtea Supremă a SUA, iar instanța din Colorado a declarat că va amâna efectul deciziei sale cel puțin până la 4 ianuarie 2024. Echipa de campanie a lui Trump a numit decizia judecătorească „nedemocratică”.

„Curtea Supremă din Colorado a emis o decizie complet eronată în această seară și vom depune rapid un recurs la Curtea Supremă a Statelor Unite”, a declarat un purtător de cuvânt al campaniei lui Trump.

CITEȘTE ȘI       -      Fundația Soros a donat 1,35 milioane de dolari grupului care l-a dat în judecată pe Trump

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel