Din păcate, organizatorii au transmis că, în acest an, nu va mai fi BIAS. De altfel, nici în 2020 show-ul a mai avut loc.
”Comitetul de Organizare BIAS – format din reprezentanții organizatorilor: CN Aeroporturi București, care este și sponsor principal, Statul Major al Forțelor Aeriene, Romaero și Aeroclubul României – s-a reunit pentru a analiza posibilitatea continuării organizării BIAS, programat pe 5 septembrie 2021.
Luând în considerare toate aspectele organizatorice în contextul pandemiei de CoVid-19, inclusiv posibilele restricții privind numărul de spectatori precum și dificultățile privind finanțarea evenimentului, Comitetul de Organizare a decis suspendarea organizării BIAS 2021.
Comitetul se va reuni periodic pentru a analiza evoluția situației generale urmând ca, atunci când aceasta va redeveni favorabilă organizării unui eveniment de dimensiunea BIAS, să ia o decizie privind următoarea ediție a celui mai mare show aerian din această regiune a Europei.
Reamintim că, începând cu 2012, la BIAS au participat de fiecare dată peste 100.000 spectatori, numărul celor prezenți simultan pe platforma de la Băneasa și Romaero depășind frecvent 50.000”, a transmis Comitetul de Organizare BIAS.
Așadar, nici în anul 2021 nu vom avea BIAS. Nu ne rămâne decât să sperăm că evenimentul se va organiza în 2022.
Cel mai impresionant spectacol a fost în 2018
Cel mai mare show aerian din România - Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition a avut loc pe 28 iulie 2018, pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa–„Aurel Vlaicu" și Romaero şi a fost organizat de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, Aeroclubul României, Forțele Aeriene Române, ROMATSA, ROMAERO și Clubul Sportiv AIBO.
Cea de-a zecea ediţie a celui mai impresionat spectacol aviatic din România a fost dedicată Centenarului României și s-a desfăşurat sub patronajul Ministerului Transporturilor, Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Economiei. BIAS 2018 a reunit 150 de aeronave civile şi militare, în evoluţii aeriene şi expuse publicului, dar şi peste 100 de piloţi şi paraşutişti.
BIAS 2018 a fost un spectacol de forță aeriană, în care așii aviației civile și militare din România, Turcia, Polonia, Ungaria, Marea Britanie, Germania, SUA, Grecia, Austria, Italia, Spania, Cehia și Lituania au încântat spectatorii cu acrobații aeriene uluitoare și demonstrații de elită, dar și cu aeronave expuse la sol.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor