Data publicării:

Berceanu: Preşedintele PDL ar trebui să fie altul decât cel desemnat premier

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
RADU BERCEANU
RADU BERCEANU

Senatorul PDL Radu Berceanu crede că atunci când partidul este la guvernare, preşedinte de partid ar trebui să fie altcineva decât cel desemnat prim-ministru de către formaţiunea politică.

"Cu Emil Boc preşedinte de partid şi prim-ministru am văzut cam ce se poate face şi cred de multă vreme, nu de acum, de când a început această competiţie, că ar fi bine ca atunci când partidul este într-o astfel de situaţie, în sensul că e la guvernare şi aşa mai departe, preşedinte de partid să fie altcineva decât cel care este desemnat de către partid prim-ministru, pentru că, dacă la partid ar fi fost o persoană puternică, implicată, organizată, care ar fi pus în aplicare împreună cu toate organizaţiile partidului susţinerea măsurilor cabinetului Boc, cred că s-ar fi înţeles mult mai bine de ce se fac anumite lucruri", a declarat Radu Berceanu, luni, cu prilejul întâlnirii avute de Vasile Blaga, candidat la şefia PDL, cu parlamentarii partidului, informează Agerpres.

Radu Berceanu a spus că Guvernul a lucrat sub o presiune foarte mare şi nu a putut să se ocupe aşa cum ar fi trebuit şi de susţinerea şi explicarea măsurilor. "Asta ar fi trebuit să o facă partidul, ori dacă la partid ar fi fost cineva care ar fi organizat lucrul acesta, sunt convins că ar fi mers foarte bine. De aceea eu cred că la aceste alegeri trebuie să avem la partid o persoană şi la guvern altă persoană", a opinat Berceanu.

Pe de altă parte, senatorul PDL consideră că Emil Boc trebuie să rămână premier până când măcar în parte măsurile pe care le-a luat îşi vor face efectele. "Am susţinut şi susţin în continuare că Emil Boc trebuie să rămână la guvern prim-ministru până când măcar în parte măsurile pe care le-a luat îşi vor arăta şi efectele, pentru că altfel o să fim în situaţia pe care eu am trăit-o din interior în care vine un alt prim-ministru, efectele măsurilor luate acum un an sau acum o jumătate de an să se vadă, toată lumea crede că acel nou prim-ministru determină lucrurile bune şi că tot ce a fost rău a fost din cauza celuilalt, ceea ce nu e corect, aşa că eu cred că cel puţin până la sfârşitul anului acesta ar trebui să rămână Emil Boc la guvern", a afirmat senatorul. În opinia sa, alegerile din PDL ar trebui să fie corecte şi statutare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel