Berceanu, atac la MRU: Vine cu "Avântu Prăbuşirea" şi vrea susţinerea PDL
Radu Berceanu a comentat în linii dure Alianţa de Centru-Dreapta construită în jurul PDL. Berceanu susţine că noile partide care au venit lângă PDL nu fac parte dintre cei care au dus greul partidului în perioada guvernării Boc. Principala ţintă a lui Berceanu a fost MRU, pe care l-a comparat cu un patron care vine cu o echipă mică "Avântul Prăbuşirea" şi vrea sprijinul PDL.
"Nu cred că procedează corect. E ca la fotbal, dacă vrei să participi la meci, te pregăteşti şi intri într-o echipă, nu faci o echipă nouă. Adică, faci o echipă mică, "Avântul Prăbuşirea" şi spui că ai şi tu echipa ta. Parcă partidul te-a pus prim-ministru, te-a ţinut nu cu o mână, cu o sută de mâini şi acum tu ce faci, îţi faci alt partid şi mai vrei şi candidatură susţinută de PDL. Altceva trebuia să facă Ungureanu: să vină în faţa partidului, să spună că merge în teritoriu, în campanie electorală la locale, să explice oamenilor cum a fost şi ce a fost necesar de făcut ca să trecem greul şi apoi să viseze la alte funcţii", a spus Berceanu la RTv.
"Mihail Neamţu e un băiat ok, dar nu e normal ca fiecare băiat ok să-şi facă echipă separată. Nu cred că aşa merge treaba. E bine că vin tinerii din urmă, dar tinereţea nu este o calitate, este ceva dat. Dacă spui că meriţi să fii ministru sau să fii în nu ştiu ce funcţie pentru că eşti tânăr, te duc pe stradă şi îţi arăt sute de tineri care nu sunt miniştri", a precizat Berceanu.
"Unii sunt pur şi simplu trădători. S-a văzut cu Petru Filip, s-a văzut cu Sorina Plăcintă, de Prigoană nici nu mai zic. E vorba despre un tupeu şi o nesimţire inimaginabilă. Te face partidul mare, te pune candidat la Bucureşti, te pune ministru, ceea ce neam de neamul tău n-a visat şi apoi tu pleci din partid că ai tu probleme de doctrină. Serios, probleme de doctrină? E pur şi simplu nesimţire. Vrei să pleci din partid, pleci cu totul, pleci acasă, tată! Adică a venit sezonul transferurilor, sau cum?", a mai adăugat Berceanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News