Data publicării:

BepiColombo, misiune spaţială spre Mercur, lansată cu succes

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Satelit
Satelit

BepiColombo, prima misiune spaţială europeană spre planeta Mercur, a fost lansată cu succes spre planeta cea mai mică şi mai apropiată de Soare din sistemul nostru solar, în încercarea de a-i descifra necunoscutele.

Modulul de transfer şi cele două orbitoare, unul dezvoltat de Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi celălalt de omoloaga sa japoneză, JAXA, cu care a fost lansat în comun proiectul, au decolat de la centrul spaţial Kourou din Guayana Franceză, la ora 01:45 GMT, relatează sâmbătă EFE. Lansarea realizată cu ajutorul unei rachete Ariane 5 a respectat orarul prevăzut şi faza de lansare a fost încheiată după 26 de minute şi 47 de secunde. A început astfel un voiaj de 7 ani şi două luni până când satelitul se va instala pe orbita planetei Mercur, de unde operaţiunile sale ştiinţifice vor începe în martie 2026 şi se vor derula timp de un an, cu posibilitatea prelungirii a încă un an. 

Ce va studia misiunea

Activitatea în comun a celor două orbitoare va studia originea şi evoluţia planetei, compoziţia sa, exosfera şi magnetosfera, şi va completa astfel cercetările realizate de singurele două nave care au vizitat-o până în prezent. Mariner 10 a survolat-o şi a oferit primele fotografii făcute îndeaproape între 1974 şi 1975, şi Messenger, tot americană a survolat-o în 2008 şi în 2009 şi a fost prima care a orbitat-o între 2011 şi 2015. Aceste două misiuni au oferit răspunsuri, dar au ridicat noi întrebări. BepiColombo va încerca să confirme existenţa gheţii, să explice contracţia internă a planetei, sau de ce câmpul său magnetic se află la 400 kilometri de centrul său.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel