Ministrul de finanțe belgian, Johan van Overtveldt, a amendat o decizie a regatului privind lupta împotriva finanțării terorismului, ce datează din 2006, dar care nu a fost niciodată completată până în acest an, vizând zece nume publicate joi în Monitorul oficial.
Toate fondurile și resursele economice ale persoanelor respective sunt blocate și se interzice împrumutarea lor cu bani, scrie Agerpres.
Printre cele zece persoane figurează Mohamed Abrini (31 de ani), zis omul cu pălărie, identificat pe înregistrarea video în minutele de dinainte de cele două explozii care au avut loc pe aeroportul Zaventem pe 22 martie. Atentatele de la Bruxelles s-au soldat în total cu 32 de morți. Aflat în prezent în închisoare în Belgia, Abrini este vizat, de asemenea, de un mandat de arest european emis de către justiția franceză pentru presupusul său rol în atentatele din 13 noiembrie de la Paris (130 de morți).
Lista a fost întocmită pe baza evaluărilor Organismului de coordonare pentru analiza amenințării (Ocam), după o concertare a eforturilor cu autoritățile judiciare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic
- Alimentele pe care nu trebuie să le consumi niciodată înainte de a pleca într-o călătorie
- Greșeală îngrijorătoare făcută la trecerea de pietoni. Titi Aur: Nu au fost învățați / Risc mare de accident / video