Becali îl face praf pe Trăşculescu pentru că a înregistrat-o pe Udrea
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Gigi Becali (2)
Gigi Becali (2)

Gigi Becali a declarat marţi seară că Alin Trăşculescu ”este un găinar” pentru că a înregistrat convorbirile sale cu Elena Udrea, care este o doamnă de bun simţ.

[caption id="attachment_245796" align="alignleft" width="310"] foto: mediafax[/caption]

"Nu atac femei, mai ales pe doamna Udrea, care mi s-a părut întotdeauna cu bun simţ, mai ales că aici este vorba de o măgărie pe care o face Trăşculescu. O fi zis doamna Udrea "banii din cutare program îi vom distribui primarilor PDL", dar toţi fac asta pentru partidelor lor. Asta nu înseamnă că Trăşculescu dacă a înregistrat-o este implicată în dosarul lui", a declarat Gigi Becali la România TV în legătură cu înregistrarea Elenei Udrea din dosarul Trăşculescu, scrie rtv.net.

"Doamna Udrea era foarte puternică, toţi foloseau numele ei. M-am întâlnit şi cu ea de două-trei ori. Am şi eu probleme, dar mi-e jenă ca bărbat să cerşesc de la o femeie. Beam o cafea şi ea era de bun simţ", a mai spus Becali.

Acesta a precizat că a vorbit diverse cu Elena Udrea, dar nu s.-a apucat să o înregistreze. "Găinar mai este Trăşculescu. Să fie învăţare de minte pentru oameni cu funcţii înalte şi pentru femei din funcţii înalte care au bun simţ şi apoi se întâlnesc cu găinari din ăştia. Să nu ai încredere în oameni", a precizat Gigi Becali.

Procurorii au găsit o înregistrare în telefonul lui Marian Calotă, complicele lui Alin Trăşculescu, în care ar apărea vocea Elenei Udrea, care ar fi dat asigurări că fondurile din Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii vor fi direcţionate către administraţiile locale conduse de către democrat-liberali.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel