Data publicării:

Bebelușul regal, cu capul gol. Bebelușul român, înfofolit împotriva curentului

Autor: florin, Florin Pupăză | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Prince-William-and-Kate-royal-baby
Prince-William-and-Kate-royal-baby

Alegeri prezidentiale 2024

Majoritatea părinților de la noi ar crede despre prinţul William şi ducesa de Cambridge, Kate, că au exagerat pentru că au scos bebelușul din spital fără nimic pe cap, la doar o zi de viață. Este vorba despre obișnuința românilor de a înfofoli bebelușii și copiii, dar și despre frica acestora de curentul care ar putea afecta micuții. Sensibilitatea micuţilor la frig este supraestimată de părinţii foarte grijulii şi, de aceea, riscă să le facă mai mult rău decât bine, îmbrăcându-i prea gros, spun pediatrii.

Protecţia copiilor nu înseamnă, pur şi simplu, să-i îmbrăcăm cu multe haine groase. „Părinţii români fac o mare greşeală în ceea ce priveşte îmbrăcarea copilului iarna. Ei îşi înfofolesc copiii cu haine groase, ceea ce duce la supraîncălzire şi îi sensibilizează pe micuţi, făcându-i chiar mai vulnerabili la viroze. Înfofolitul a devenit boală naţională", a declarat dr. Ana Culcer, medic primar pediatru neonatolog, doctor în știinte medicale  și șef de secție nou-născuți a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Acoperirea capului se face doar sub temperaturi de 18 grade. Din păcate, noi, românii, avem tendința de a exagera în ceea ce privește îmbrăcarea. Consecința: copiii nu sunt „căliți”, ceea ce nu este normal. Atât timp cât nici noi nu simțim nevoia să ne acoperim capul cu ceva la o anumită temperatură, nici copiii nu au nevoie, spun pediatrii. Pentru a ne da seama dacă micuțului îi este frig, putem urmări temperatură extremităților. Mânuțele nu trebuie să fie înghețate sau vineții, dar nu trebuie să fie nici calde, ci răcoroase.

Altă boală națională: „trasul curentului”

Conform definiției de dicționar, curentul este un flux de aer care se află în mișcare, dintr-un loc în altul, în urmă unei diferențe de temperatură. Curentul se simte în mod natural, spre exemplu, atunci când deschidem o ușă de la cameră, sau când mergem cu geamul la mașină deschis. Trebuie însă făcută o distincție clară între „€œcurent”, care se referă la o mișcare a aerului și „€œfrig”, care se referă la scăderea temperaturii.

În ciuda credinței destul de răspândite printre români, în niciun tratat de medicină sau revistă de specialitate nu este menționat că acest curent ar produce boală, dureri sau că ar înrăutăți starea de sănătate a unei persoane.  De fapt, este vorba despre inadaptarea organismului la condițiile de microclimat în care se află. Iar noi nu facem altceva decât să îl suprasolicităm, îmbrăcându-ne gros. Pentru a trăi, organismul nu are nevoie de foarte  multă căldură. Corpul uman elimină căldura pentru a-și autoregla temperatura, iar noi îngreunăm acest proces, dacă ne îmbrăcăm prea gros. Și totul pornește din aceeași cauză: tendința noastră de supra-protecție.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel