BCR majorează dobânzile la depozite şi scade costurile creditelor garantate în lei
Banca Comercială Română anunță majorarea dobânzilor la depozitele în lei, euro şi dolari cu până la 0.5 puncte procentuale, scăderea costurilor creditelor garantate în lei şi creşterea costurilor creditelor în euro.
Reprezentanţii băncii precizează că noua ofertă avantajează în mod special clienții care își încasează veniturile într-un cont BCR, aceștia beneficiind de un bonus de dobândă de până la 0.5% la depozite, și de 0.2 % la credite. Astfel, dobânzile pentru depozitele la termen constituite de către acești clienți ajung până la 7% pe an pentru lei, până la 4.1% pe an pentru euro și până la 2.95% pe an pentru dolari.
"Având în vedere evoluțiile de pe piață și noile regulamente prudențiale, BCR scade costul la creditele garantate în lei pentru a facilita clienților accesarea creditelor și pentru a le oferi acestora un control cât mai bun asupra costurilor. De asemenea, BCR elimină comisioanele lunare de administrare și introduce o noua categorie de dobândă fixă pe 2 ani pentru toate creditele garantate. Un alt beneficiu oferit clienților care beneficiază de credite garantate cu imobile este asigurarea de imobil oferită gratuit pe toată durată împrumutului", se arată în comunicat.
În plus, în aceeași perioadă, pentru depozitele la termen de 24 de luni MaxiPlus, BCR a decis majorarea dobânzilor cu 0.25 puncte procentuale atât pentru lei, cât și pentru euro. Astfel, clienții pot beneficia de dobândă fixă de 7.25% pe an (14.5% la scadentă) la ghișeele băncii și 7.50% pe an (15% la scadentă) prin canale alternative pentru MaxiPlus în lei, respectiv de 4.25% pe an (8.5% la scadență) la ghișeele băncii și 4.50% pe an (9% la scadentă) prin canale alternative pentru MaxiPlus în euro.
Totodată, BCR a majorat dobânzile pentru depozitele la termen în lei, euro și dolari, astfel: pentru lei - creștere cu până la 0,45 puncte procentuale pentru toate maturitățile, dar în special pentru 6, 9 și 12 luni; la euro - creștere cu până la 0,30 puncte procentuale pentru maturitățile de 6, 9 și 12 luni; iar la dolari - creștere cu 0,15 puncte procentuale pentru toate maturitățile.
În ceea ce privește produsele de creditare, modificările vizează o ușoară majorare a dobânzilor la creditele garantate acordate în euro, precum și a comisionului de analiză. Astfel, pentru creditul ipotecar Casa Mea costurile lunare totale sunt formate numai din dobândă (nu se percep comisioane lunare), care este compusă din EURIBOR 6M + 5,75%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News