”Bătălia de la Anghiari” a lui da Vinci, crezută pierdută, generează controverse
În cadrul unei operațiuni controversate de efectuare a unor orificii într-o operă a lui Giorgio Vasari, aflată în primăria din Florența, savanții italieni susțin că au descoperit urme ale frescei "Bătălia de la Anghiari", pictată de Leonardo da Vinci, considerată pierdută din a doua jumătate a secolului al XVI-lea.
În urma operațiunii, experţii în artă au descoperit, cu ajutorul unor microcamere şi al unor sonde, urmele unei picturi negre, "anormale, specifice", de aceeaşi natură cu substanţele folosite de Leonardo da Vinci atunci când a pictat Gioconda şi Sfântul Ioan Botezătorul.
De asemenea, oamenii de știință au descoperit și un strat de lac roşu şi o vopsea maro pe un zid vechi, ascuns sub un altul, pe care Vasari a pictat fresca "Battaglia di Marciano", care decorează una dintre principalele săli din Palazzo Vecchio, în care se află primăria orașului Florenţa și susțin că sunt necesare analize chimice suplimentare pentru a elucida enigma.
Această incertitudine a creat controverse între cele mai înalte autorităţi culturale din Florenţa, susţinute de primarul Matteo Renzi, convinse de faptul că Vasari a pictat, în 1563, fresca "Battaglia di Marciano" acoperind "Bătălia de la Anghiari" pictată de Leonardo da Vinci și câteva sute de istorici de artă şi experţi, care acuză că întreaga operaţiune este doar o tehnică de marketing "în stilul Dan Brown", iar introducerea unor microsonde doar a cauzat distrugeri frescii lui Vasari.
"Bătălia de la Anghiari", ce opune armatele din Milano forţelor militare florentine, pictată în 1505 pentru a prezenta ororile războiului cu ajutorul unor cai însângeraţi, nu a fost finalizată de Leonardo da Vinci, întrucât a părăsit Florenţa în 1506.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News