Băsescu, scenariu-șoc pentru USL: Rocadă Ponta - Antonescu la prezidențiale
Președintele Traian Băsescu a declarat marți seară că înființarea USD în cadrul USL reprezintă o lovitură dată Partidului Național Liberal. Șeful statului crede că, în ipoteza în care Legea Fundamentală nu va trece la referendumul din mai, liberalii vor prelua conducerea Guvernului, iar PSD va da președintele României.
"Dacă nu trece Constituția, vă spun ce anticipez - și este foarte puțin probabil să treacă - atunci vor face o rocadă. Le vor da Guvernul liberalilor și PSD se duce la prezidențiale", a opinat șeful statului.
"Este clar o lovitură dată PNL-ului, oricât de politicoși ar fi ei între ei. Evident că s-a constituit în interiorul USL-ului un bloc format din trei - Voiculescu, Ponta și Gabi Oprea - și PNL-ul, care este invitat să meargă singur în competiție", a continuat Traian Băsescu.
USL nu se va rupe
"(...) Și acum spun că USL nu se va rupe. Este o criză, dar nu se va rupe USL-ul, pentru că, oricât ar vrea PSD, dacă el inițiază ruperea, pierde. Gândiți-vă că și-au educat împreună cu PNL-ul electoratul atâția ani, anti-Băsescu, anti-instituții ale statului, anti-justiție, anti-orice. E progres. Și dacă se rup, cu ce rămân? Ce fac? Electoratul lor ar fi dezorientat", a mai declarat șeful statului, la B1 Tv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News