Președintele Traian Băsescu a retrimis Parlamentului ordonanța prin care se dădea undă verde majorării salariilor directorilor generali din companiile de stat neperfomante, care le permite reprezentanţilor în Adunările Generale ale Acţionarilor să-şi mărească indemnizaţiile de şedinţă.
În cererea de reexaminare, Băsescu are trei obiecţii la proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei 26/2013 care a trecut prin Guvern în timpul vacanţei parlamentare şi a fost ulterior votată fără piedici de senatori şi de majoritatea deputaţilor.
Două dintre ele vizează salarizarea - pe de o parte echivalarea indemnizaţiilor companiilor neperformante cu cele ale şefilor din societăţile cu manageri privaţi, pe de altă parte, "limitarea" indemnizaţiilor reprezentanţilor în AGA la 25% din salariul fix al şefilor companiei, în condiţiile în care până acum procentul era de 1% din salariul de 4700 de lei al unui secretar de stat.
Despre prevederea prin care şefii companiilor neperformanete pot câştiga tot atât cât managerii privaţi, aceasta este semnalată parlamentului drept o posibilă discriminare. "Având în vedere modul diferit de selecţie a acestor persoane, stabilit de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, considerăm că extinderea aplicării modului de remunerare stabilit de acest act normativ şi asupra unor operatori economici care nu l-au implementat constituie o discriminare ce nu poate fi justificată, astfel încât considerăm necesară abrogarea alineatului (2) al Articolului 14", cere preşedintele.
A treia este legată de termenul de 20 de zile după adoptarea bugetului de stat în care companiile sunt obligate să-şi trimită la guvern propunerile de buget pentru anul în curs. "Având în vedere faptul că, pentru realizarea proiectelor bugetelor de venituri şi cheltuieli, este necesară convocarea cel puţin a unei adunări generale a asociaţilor, iar, potrivit Legii nr. 31/1990, termenul de convocare a acestor adunări este de 30 de zile, operatorii economici se vor afla în imposibilitatea de a transmite proiectele bugetelor de venituri şi cheltuieli în termenul stabilit de 20 de zile de la intrarea în vigoare a legii anuale a bugetului de stat, astfel încât considerăm necesară fie modificarea acestui termen-limită, fie eliminarea sa", susţine Băsescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Filmul din 1937 pentru care sociologul Alfred Bulai a stat la coadă o oră, în copilărie: "Erau puțini copii și mulți oameni în toată firea"
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 18 mai 2024