Băsescu „ne salvează” de cele 200 de spitale în care nu avem nicio şansă şi le transformă în azile şi creşe
Din cele 400 de creșe pe care Elena Udrea, ministrul Dezvoltării, le anunța pentru 2011, 200 pot fi chiar spitalele „neperformante”. Preşedintele Traian Băsescu a declarat că se vor desfiinţa 200 de spitale şi acestea ar putea fi transformate în creşe şi azile de bătrâni.
„Ministerul Sănătăţii trebuie să închidă 200 de spitale mici, fără dotare, în care omul nu are nicio şansă aproape. I se dă doar primul ajutor oricum, acum şi este trimis la Bucureşti cu o salvare. Începe acest proces de închidere a spitalelor și de transformare a lor, ca primă soluţie, în azile pentru bătrâni şi în creşe, în funcţie de nevoile sociale ale zonei", a explicat preşedintele la TVR. „Asistența medicală va fi concentrată într-un spaţiu restrâns, unde să se poată face o primă intervenţie de care omul are nevoie", a spus preşedintele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News