Băsescu jigneşte profesorii, spunând că lucrează prea puţin
Traian Băsescu a declarat, la RRA, că un profesor care are 16 ore pe săptămână primeşte, practic, mai mulţi bani chiar decât şeful statului, pe oră, deşi el munceşte 16 ore pe zi.
Băsescu a răspuns astfel unei întrebări adresate de un ascultător, care dorea să afle cum poate trăi un profesor titular, de liceu, cu 927 de lei pe lună.
"Eu i-aş spune domnului profesor că dânsul are totuşi 16 ore pe săptămână, iar eu muncesc 16 ore pe zi. Dacă face socoteala la plata cu ora, s-ar putea să constate că e mai bine plătit decât mine, pe oră", a spus şeful statului.
Băsescu a arătat că există categorii profesionale care spun că au salariul mic, deşi au o normă de 16 ore pe săptămână.
"E adevărat că eu am salariul mare după 30 de ani de muncă. Toţi am avut salarii mici în anumite etape ale carierei. (...) Toţi mai avem posibilitatea să mai căutăm un job, o jumătate de normă. Aşa e viaţa în capitalism şi trebuie să ne obişnuim să trăim cu sentimentul că primul responsabil de viaţa fiecăruia din noi este chiar el şi nu statul. Statul crează un mediu mai bun sau mai rău", a spus Băsescu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News