Data publicării:

Băsescu, așteptat la înmormântarea lui Cioabă

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Traian-Basescu
Traian-Basescu

Bulibașa Ferdinand Tănasă a declarat că președintele Traian Băsescu este așteptat la înmormântarea lui Florin Cioabă.

”Dacă domnul Președinte pățea ce a pățit Florin Cioabă, Cioabă ar fi pus sute de coroane la domnul Președinte”. a declarat Ferdinand Tănasă, la România TV.

Traian Băsescu a transmis condoleanţe familiei lui Florin Cioabă, care a încetat din viaţă duminică, într-un spital din Antalya.

"Am aflat cu profundă tristețe vestea morții lui Florin Cioabă. Este un moment de adâncă suferință pentru familia lui Florin Cioabă, dar și pentru întreaga comunitate romă, cărora doresc să le adresez întreaga mea compasiune și susținere. Florin Cioabă a fost un adevărat lider și un sprijin pentru comunitatea romă pentru că, înțelegând importanța educației, i-a îndemnat pe tineri să meargă la școală, dar și să-și urmeze vocația prețuindu-și și promovându-și tradițiile", arată şeful statului, într-un mesaj dat publicităţii de Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, Băsescu le-a spus jurnaliştilor, la Prislop, în judeţul Maramureş, că Cioabă "a muncit extraordinar de mult să îi aducă pe romi la creştinism".

"Condoleanţe familiei domnului Cioabă şi condoleanţe întregii etnii pe care a reprezentat-o. Este un regret pe care îl exprim faţă de un om care a muncit extraordinar de mult să îi aducă pe romi la creştinism, indiferent ce fel de creştinism, dar a încercat să le insufle dorinţa de a trece la creştinism. Ceea ce este important", a spus preşedintele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel