Data publicării:

Baschet masculin: U-BT Cluj a debutat cu o victorie în deplasare în noul campionat

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

U-Banca Transilvania Cluj a învins-o în deplasare pe Dinamo Ştiinţa Bucureşti cu scorul de 100-90 (26-31, 27-22, 23-19, 24-18), luni seara, în meciul de debut al celor două formaţii în noul sezon al Ligii Naţionale de baschet masculin.

Dinamo a avut un început mai bun de meci, dar după primele zece minute oaspeţii au pus stăpânire pe joc şi au controlat ostilităţile, câştigând fără emoţii. Patrick Richard a fost cel mai bun om al clujenilor, cu 24 puncte, 4 recuperări şi 7 pase decisive.

De la U s-au mai remarcat Karlo Zganec, 20 p, 9 rec, Artis Ate, 16 p, 7 rec, Donatas Tarolis 12 p, 9 rec. Andreja Milutinovic, 23 p, 5 rec, 3 pd, şi Mladen Jeremic, 21 p, 4 rec, 3 pd, au fost cei mai buni dinamovişti, susţinuţi de Armin Cane, 14 p, 4 rec, 3 pd, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel