Barroso i-a spus lui Ponta cum să fie aleși șefii Parchetelor
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
barroso dc
barroso dc

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a subliniat din nou importanța justiției din România și l-a sfătuit pe primul-ministru Victor Ponta să îi aleagă cu grijă și în mod obiectiv pe viitori ocupanți ai posturilor de Procuror General, respectiv șef al Direcției Naționale Anticorupție.

În timpul întâlnirii cu premierul Victor Ponta de la București, Jose Manuel Barroso i-a transmis șefului Executivului din România că trebuie să le aleagă pe viitoarele persoane care vor ocupa cele două funcții juridice importante, pe criterii obiective și într-o manieră transparentă. "Am insistat, în mod deosebit, asupra importanţei ca stabilirea noului Procuror General şi noul şef al DNA să fie făcută pe criterii obiective şi de o manieră transparentă. Aceste două persoane vor defini reputația justiţiei şi trebuie să aibă un trecut fără nicio problemă de intergitate precum şi o experienţă profesională consistentă," a transmis CE, după întâlnirea celor doi oficiali.

Președintele CE l-a avertizat pe premier, spunându-i că ar face bine să ia măsuri urgente, pentru a nu compromite serios absorbția fondurilor europene. "I-am cerut primului ministru să ia măsuri imediate pentru a rezolva problemele care au dus la întreruperea plăților pentru anumite programe europene. Dacă nu se iau masuri urgente, absorbtia fondurilor europene va fi serios compromisă. Ca principal motor al creșterii, este esențial să existe un impuls major - indiferent de viitoarele alegeri - pentru a implementa măsurile critice destinate imbunatațirii capacității de absorbție," se arată într-un comunicat al Comisiei Europene. În condițiile în care se apropie alegerile, este în interesul României ca toate forțele politice să acționeze cu responsabilitate și reținere,  potrivit comunicatului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel