Cosmin Prelipceanu a ridicat problema CCR într-o discuție televizată cu Dan Barna,
”Din păcate, ultimele decizii din ultimii ani confirmă că o parte dintre actualii judecători de la CCR sunt foști potentați lideri de partid ai PSD, adică nu e vreo taină, nu-i vreo surpriză, nu e ca și cum punem o etichetă. E foarte clar. Pe domnul Dorneanu îl bănuiește cineva de altceva decât de calitatea de susținător al PSD-ului?”, a afirmat vicepremierul Dan Barna.
”E bine că e așa?”, a întrebat Cosmin Prelipceanu.
”Nu e bine că e așa, evident că nu e bine că e așa. Am avut o inițiativă legislativă acum, înainte să fiu la guvernare legată tocmai de condiționarea calității de membru la CCR de un număr mare de ani în care să nu fi fost membru de partid... adică sunt anumite criterii care ar trebui schimbate și astfel de discuții ar trebui să existe în societate, legate de cum te asiguri că la CCR ai oameni de o integritate profesională și morală înaltă”, a adăugat Dan Barna.
Ministrul Stelian Ion, taxat de CSM după ce a criticat CCR
CCR a admis sesizarea ÎCCJ privind neconstituţionalitatea legii care scade vârsta de intrare în DNA şi DIICOT de la 10 la 7 ani. Ministrul Stelian Ion a criticat decizia CCR, astfel că Secţia pentru Judecători din cadrul CSM a reacţionat şi a criticat atitudinea ministrului Justiţiei.
"Secția pentru judecători ia act de decizia Curții Constituționale a României de astăzi, 14 iulie 2021, care reprezintă o validare a punctului de vedere exprimat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin avizul negativ emis, aviz susţinut şi prin memoriul Amicus curiae transmis instanței de contencios constituțional. Avizul Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost ignorat, din nou, de inițiatorii legii, procedeu amplu contestat în alte perioade de către aceiași inițiatori, printre care şi ministrul actual al justiției.
Soluţia adoptată de Curtea Constituţională a curmat intenţia de a adânci noi inechități în magistratură din perspectiva carierei profesionale.
Consecvenţi principiilor afirmate de-a lungul timpului, membrii Secţiei pentru judecători reafirmă că temeinica pregătire profesională, specializarea reală şi experienţa profesională dobândită în decursul carierei reprezintă garanţii puternice apte să preîntâmpine erori şi să împiedice încălcări ale legii de către autoritățile judiciare în privinţa prezumţiei de nevinovăţie, a dreptului la apărare, a libertăţii individuale, a demnităţii umane, a vieţii private", transmite Secţia pentru Judecători a CSM.
Vezi mai mult aici: CSM îl critică pe Stelian Ion după ultima decizie a CCR. "Veritabile atacuri la adresa judecătorilor instanţei supreme"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- Orașul despre care Daniel Buzdugan spune că ar putea fi Salonicul României - Foto în articol
- UPDATE: Semiluna Roșie a Iranului neagă faptul că ar fi fost găsit elicopterul / Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, Ebrahim Raisi, s-a prăbușit
- Gelozia, minciuna şi manipularea asociată cu dependenţa de droguri, impact asupra relaţiilor de cuplu. Radu Leca: Sunt singurul din România care o spune
- Ce cred românii când văd un poliţist. "În occident nu există mentalitatea asta"
- Ce a făcut președintele Iranului, Ebrahim Raisi, înainte de accidentul cu elicopterul
- Compania de apă controlată de Ion Dumitrel, CJ Alba, usucă la buzunare. Doi pensionari speciali, la robinet
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Răzvan Munteanu, două posibile scenarii. "Există riscul să nu aflăm niciodată varianta oficială"
- Romanița Iovan, mărturisiri: "Sunt în viață datorită mamei, pentru că au fost presiuni". Reacția tatălui la maternitate
- Va plăti rate până la 68 de ani pentru un apartament cu două camere, dar nu-i pare rău. „Accept situația așa cum este”