Bărbat găsit mort în curtea primăriei. Caz șocant
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Imagine ilustrativă
Imagine ilustrativă
Un bărbat de 42 de ani, care ieşise cu câinele la plimbare, a murit, luni seara, în curtea Primăriei Târgu-Jiu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu., poliţiştii au fost sesizaţi de agentul de pază al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu despre faptul că, în curtea interioară, pe o bancă, se află o persoană de sex masculin, în stare de inconştienţă.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii şi un echipaj de ambulanţă, care au constatat faptul că bărbatul, în vârstă de 42 de ani, din localitate, era inconştient, în stop cardiorespirator. El nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind constatat decesul.

Din primele cercetări, pe corpul bărbatului nu au fost identificate urme vizibile de violenţă, fiind luată măsura transportării acestuia la Serviciului de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Vezi și: Preot găsit mort, în altar, în Ajun de Crăciun

Neamţ: Bărbat găsit mort într-o maşină răsturnată, în localitatea Brateş

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel