
Un bărbat de 81 de ani a suferit arsuri pe o treime din corp, în urma unei explozii pe care ar fi provocat-o când a încercat să verifice o butelie încărcată cu GPL folosind flacăra deschisă, în locuinţa sa din comuna Buneşti-Avereşti, a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transferat la un spital din Bucureşti, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, scrie Agerpres.
”Un elicopter SMURD a fost solicitat la Huşi pentru un bărbat cu arsuri 30% din suprafaţa corporală. A fost alocată o ambulanţă B2 care a preluat pacientul şi un medic din Compartimentul de Primiri Urgenţe de la Spital până la elicopter.
Este vorba de o victimă dintr-un incendiu de locuinţă care a avut loc în această după-amiază. Iniţial victima a fost preluată de la domiciliu şi adusă la Spitalul Huşi de către un echipaj de prim ajutor de la ISU Vaslui. Pacientul este transferat la Bucureşti cu elicopterul SMURD Galaţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu.
Jumătate din casă, afectată de explozie
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, explozia a fost urmată de un incendiu, la faţa locului fiind trimise două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.
”La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul a două camere şi avusese loc o explozie. În urma deflagraţiei, proprietarul locuinţei, un bărbat în vârstă de 81 ani, a suferit arsuri la nivelul feţei, gâtului şi membrelor superioare, pe aproximativ 27% din suprafaţa corpului. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, nefiind înregistrate alte victime.
Au ars o cameră, o bucătărie şi un hol, alte două încăperi fiind afectate de explozie. A fost salvată jumătate din locuinţă. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost lucrul cu foc deschis într-un spaţiu închis, în mediu saturat de gaze inflamabile, proprietarul locuinţei încercând să testeze o butelie încărcată cu GPL folosind flacăra deschisă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cu cât cresc pensiile. Cine va primi mai mulți bani pe noua formulă de calcul
- Soluția disperată la care recurge Orianda, soția lui Călin Donca, pentru a-și putea crește cei cinci copii / video
- Festivalul de bun must şi pastramă după gust își deschide porțile joi, 5 octombrie, în Capitală
- Cât a ajuns să fie prețul cerut pentru o garsonieră în Buzău. Clujul rămâne în urmă în acest ritm
- Topul țărilor unde sunt plecați românii. Ce spun datele recensământului privind mobilitatea populației
- BANCUL ZILEI: Surpriza unui pescar...
- Deținerea unui termometru cu mercur este ilegală. Tudor Ciuhodaru spune ce trebuie să faci dacă îl ai acasă
- Zodia sfătuită să ia decizii pe plan profesional în această săptămână. Daniela Simulescu: Luați inițiativă și se vor întâmpla lucruri / video
- Răspunsul unui parlamentar USR pentru un român care i-a zis: „Pe vremea lui Ceaușescu era mai bine. Aveam fabrici și uzine. Acum nu mai avem nimic”
- Șumudică face spectacol în Turcia. Gaziantep este salvată