Data publicării:

Bani de la stat pentru fermieri! Ce sume ar putea primi

Autor: Ema Apostu | Categorie: Economie
WhatsApp
Fermier
Fermier

Ministerul Agriculturii ar putea asigura această sumă de bani ca ajutor de stat.

Ministerul Agriculturii ar putea asigura suma de 411.000 de lei pentru reducerea accizei la motorină în agricultură, ca ajutor de stat, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvernpublicat pentru dezbatere publică pe site-ul Ministerului, scrie Mediafax.

„Suma alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2020 este de 411.000,00 mii lei şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2020", se arată în proiectul de Hotărâre de Guvern privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, publicat pentru dezbatere publică pe site-ul Ministerului.

Plăți restante

Suma prevăzută de proiectul de act normativ va fi alocată plăților aferente ajutorului de stat pentru anul 2019, respectiv plăți restante perioada aprilie-iunie 2019, plăți restante perioada iulie–septembrie2019, precum și plăți aferente perioadei octombrie-decembrie 2019, se mai arată în document.

Adoptarea și aplicarea măsurilor prevăzute de proiectul de act normativ ar permite diminuarea efectivă a costurilor de producţie prin rambursarea sumelor reprezentând diferențele de accize și stimulează desfăşurarea în continuare a activităţilor din agricultură. Suma se asigură în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Legea nr.5/2020 a bugetului de stat pe anul 2020.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel