Bănel a impresionat din nou la Saint Etienne
Transferul lui Bănel Nicoliţă la Saint Etienne a fost de bun augur pentru fostul jucător al Stelei, care i-a impresionat pe francezi cu golurile marcate şi pasele decisive date.
Autor: Adrian Albu
Saint-Etienne s-a impus la limită în partida cu Sochaux, penultima în Franţa înaintea acestui meci. "Sfinţii" au controlat partida, însă mingea s-a încăpăţânat în mai multe rânduri să intre în poartă. Bănel Nicoliţă a făcut din nou un meci bun, ratând o ocazie imensă în minutul 54, bară din corner şi centrând din lovitură de colţ pentru golul reuşit de puştiul de numai 17 ani, Zouma. Saint-Etienne face 33 de puncte şi urcă până pe locul 6, cel puţin până duminică seara, când ar putea fi depăşite de Olympique Marseille.
Echipa de start Saint Etienne: Ruffier. - Ebondo, Marchal, Zouma, Ghoulam - Nicoliţă, Guilavogui, Clement, Sako - Pongolle, Kitambala.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News